Piața suplimentelor dietetice a ajuns la 50 mld.dolari, susținută de cererea din țările emergente

Publicat: 15 02. 2012, 11:42
Actualizat: 18 03. 2012, 10:51
Vânzările mondiale de suplimente dietetice au urcat în ultimii ani, până la nivelul actual de 50 miliarde dolari, evoluția fiind susținută mai ales de avansul cererii pe piețele emergente, potrivit Alianței Internaționale a Asociaților Producătorilor de Suplimente Alimentare și Dietetice (IADSA).

Vânzările mondiale de suplimente dietetice au urcat în ultimii ani, până la nivelul actual de 50 miliarde dolari, evoluția fiind susținută mai ales de avansul cererii pe piețele emergente, potrivit Alianței Internaționale a Asociaților Producătorilor de Suplimente Alimentare și Dietetice (IADSA).

"Piața mondială a suplimentelor este evaluată în prezent la 50 de miliarde dolari, iar în general piețele emergente înregistrează un avans mult mai mare decât cele dezvoltate", a declarat analistul IADSA, Peter Zambetti.

Reprezentantul IADSA a dat ca exemplu piața turcă, care a urcat de la doar 8,1 milioane dolari în 1997 la 195 milioane dolari în 2006, ceea ce reprezintă o rată medie anuală de creștere de 23% în ultimii zece ani.

"De asemenea, România a raportat un avans anual de 20% în ultimii trei ani", a spus Zambetti.

El a arătat că în timp ce piețele dezvoltate, precum Uniunea Europeană, Marea Britanie și SUA, înregistrează un ritm mediu de dezvoltare cuprins între 4% și 6% pe an, cele emergente raportează un avans anual mediu de 17%.

Schimbările reglementărilor, precum reducerea restricțiilor, și intensificarea relațiilor din guvernele locale au determinat un avans semnificativ al piețelor emergente în ultimii zece ani, inclusiv în România și Turcia.

"Piața suplimentelor alimentare din Turcia înregistrează un ritm rapid de dezvoltare, iar în ultimii doi ani acest sector s-a dublat. Mai există încă discrepanțe privind anumite produse, care credem că ar trebui catalogate drept alimente, dar sunt încă denumite medicamente, dar lucrăm în permanență pentru a rezolva aceste chestiuni și pentru a crește creditibilitatea acestui sector", a afirmat Muge Cakir, director general al BesDesDer, asociația pentru comerț a Turciei, care este membră a IADSA.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro