Piedone la donat de sânge, alături de 450 de agenți de la Poliția Locală din Sectorul 4

Publicat: 22 08. 2014, 16:45
Actualizat: 01 02. 2019, 11:38

Edilul și cei 450 de polițiști locali au ținut să vină în sprijinul celor care luptă pentru viața lor, răspunzând apelului lansat de Ministerul Sănătății, care a tras un semnal de alarmă față de lipsa sângelui din spitale în această perioadă, se artă într-un comunicat al Primăriei Sectorului 4.

„În perioada următoare vom continua să sprijinim recoltarea de sânge pentru dotarea băncilor din spitale, atât prin aportul polițiștilor locali, cât și prin al funcționarilor din cadrul autorității locale Sector 4. Ca să stimulăm implicarea acestora, am decis ca, pe lângă tichetele de masă și ziua liberă, oferite prin lege donatorilor, să ofer și eu încă o zi liberă, tuturor colegilor mei care au răspuns și vor răspunde «Prezent» apelului meu, dăruind o șansă la viață semenilor aflați în suferință”, a spus Piedone.

Astfel, acesta a stabilit alături de conducerea centrului planul de recoltare pentru săptămânile viitoare, organizând etapizat participarea funcționarilor autorității locale a Sectorului 4.