Prima pagină » Știri » Piedone: Nu am ce să îmi reproșez. Localul nu avea autorizații ISU, ci declarație pe propria răspundere

Piedone: Nu am ce să îmi reproșez. Localul nu avea autorizații ISU, ci declarație pe propria răspundere

Piedone: Nu am ce să îmi reproșez. Localul nu avea autorizații ISU, ci declarație pe propria răspundere
Primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, spune că nu are ce să-și reproșeze și că din punctul de vedere al primăriei Clubul Colectiv, unde s-a produs tragedia în care 27 de oameni au murit, iar aproximativ 200 au fost răniți, a funcționat legal.

Primarul a declarat, sâmbătă, în fața clubului Colectiv, că localul nu are autorizații de la ISU pentru că aveau o declarație pe propria răspundere, care este cuprinsă într-un acord de funcționare.

Cristian Popescu a spus că nu are ce să-și reproșeze și că, din punctul de vedere al Primăriei, clubulul a funcționat legal. „Avem la dosar toate actele, am îndeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de funcționare (…) Legea Poliției locale spune că pentru eliberarea acordului de funcționare trebuie să avem acordul locatarului, contractul de închiriere, titlul de proprietate, datele de identificare de la Registrul Comerțului. Locatarul dă declarație pe proprie răspundere despre ce activitatea pe care trebuie să o desfășoare. Acordul de funcționare însumează toate acordurile de la toate institituțiile”, a susținut primarul Sectorului 4, unde se află Clubul Colectiv.

Piedone a precizat că va pune la dispoziție documentele în legătură cu acest club și că nu exită un act pentru activități pirotehnice. „În contractul de locație, semnat între societatea comercială Pionierul și Colective Club SRL, la obiectul contractului se specifică clar, semnarea procesului verbal de predare-primire certifică predarea de către locatar și preluare de către locatar a spațiului. Locatarul va folosi exclusiv spațiul cu destinație, sediu social, cu punct de lucru și va desfășura activitățile de club, discotecă, bar, alimentație publică. Din punct de vedere și atribuțiile pe care le are Primăria Sectorului 4, pentru emiterea acordului de funcționare avem la dosar și avem îndeplinite toate normele legale de eliberare a acestui certificat” a spus primarul sectorului 4.

Întrebat dacă are ceva să își repoșeze, edilul a răspuns că nu, dar a completat că pe viitor verificarea ar trebui să se facă la fața locului de către inspectorii de specialitate și după aceea să se elibereze certificat pentru activități pirotehnice.

Chestionat dacă mai sunt și alte cluburi în sector în aceeași situație, edilul a spus că sunt doar două, Colectiv și Fabrica. „Ulterior, inspectorii mei, în raza de activitate și competență își verifică. Eu nu pot să verific, de exemplu, dacă există extinctoare, nu pot să verific dacă îndeplinește normele igienico-sanitare sau dacă are acest acord de funcționare sau este înregistrat la Registrul Comerțului cu declarația pe proprie răspundere sau dacă are muncă la negru, noi putem sesiza ulterior organele abilitate. Cum am fost, de exemplu, și noi am găsit cu 10 zile în urmă activitate cu personal necalificat”, a afirmat Piedone. El nu a putut preciza cuantumul amenzii date de inspectorii Primăriei sectorului 4 la ultimul control la Clubul Colectiv.

În opinia sa, o problemă ar fi „programul inspectorilor”, pentru că aceste cluburi au activități pe timp de noapte, iar multe instituții de control, printre care și primăria „își închid porțile la orele 16:30”.

„Noi, primăria, la controlul pe care l-am efectuat, l-am făcut până în orele 16:30, unde noi am verificat efectiv actele, într-o încăpere goală și ni s-au pus la dispoziție documentele”, a spus primarul.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat, sâmbătă dimineață, că la Inspectoratul pentru Situații de Urgență nu există niciun document de autorizare pentru activitățile din Clubul Colectiv. „La nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență nu există nicio solicitare, niciun document că ar fi fost emisă vreo autorizație pentru desfășurarea activităților în locația respectivă”, a spus Arafat.

Clubul Colectiv era autorizat să funcționeze din ianuarie, iar ultimul control la local a avut loc pe 21 octombrie, ocazie cu care s-a constatat lipsa personalului calificat.

Clubul avea autorizație de funcționare de la Primăria Sectorului 4 din 14 ianuarie 2015, potrivit reprezentanților primăriei, iar Poliția Locală a efectuat ultima oară un control la local pe 21 octombrie, ocazie cu care agenții au întocmit un proces-verbal pentru lipsă calificare personal.

Clubul Colectiv se află în subsolul fostei fabrici Pionierul, o clădire de patru etaje, de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7. Acționarul principal al firmei care deține Clubul Colectiv din Capitală este Alin Anastasescu, acesta mai având alți doi asociați.

Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – „Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Trupa Goodbye To Gravity care a concertat în clubul Colectiv este formată din cinci tineri, evenimentul fiind anunțat pe pagina de Facebook a localului drept „un show de lumini customizat, precum și de efecte pirotehnice”.

Martori aflați în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflați la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan și să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică și s-au îmbulzit spre ieșire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre ușile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, și cea de-a doua ușă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta „ieșind în valuri” pe ușa de la intrare.

Potrivit acestora, primele ambulanțe au sosit după aproximativ un sfert de oră. La fața locului au venit ulterior zeci de ambulanțe, unii dintre răniți fiind preluați și duși la mai multe spitale din București. Unora dintre cei răniți li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenția a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanțelor în curtea clubului.

Citește și