Pintea, la patru ani după Colectiv, recunoaște că spitalele nu sunt pregătite pentru atâtea victime
Întrebată, vineri, la Digi Tv, dacă spitalele sunt mai bine pregătite în prezent decât au fost acum patru ani, când a avut loc tragedia de la Colectiv, Sorina Pintea a spus că sunt lucruri certe care s-au întâmplat, dar în continuare nu se poate face față la un număr atât de mare de pacienți.
„Bineînțeles că sunt mai pregătite și sunt lucruri certe care s-au întâmplat. Din păcate nu pot fi pregătite pentru un număr atât de mare de victime și cred că nicio țară din Europa nu poate fi pregătită pentru un număr atât de mare de victime. Dar s-au făcut pași foarte importanți, pe care putem să-i demonstrăm, există. Inclusiv procesul de îngrijire s-a îmbunătățit calitativ, pentru că medicii și personalul medical au fost la specializări în străinătate, în Franța, și încă mai merg. S-au făcut pași importanți”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Pintea a mai spus că centrele de mari arși au fost dotate cu aparatură medicală, iar în prezent sunt mai multe paturi pentru victimele incendiilor.
„Centrele pentru mari arși au fost dotate cu aparatură medicală printr-un program al Guvernului României și Banca Mondială, aparatură care a ajuns la aceste spitale, în Timișoara, în Iași, la Grigore Alexandrescu, la Bagdasar Arseni, la Spitalul de Arși din București. Apoi, avem paturi pentru tratamentul marilor arși : cinci la Timișoara, cinci la Iași, 13 la București – pentru adulți și 10 la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a mai spus Pintea.
Pintea a afirmat că în prezent există 23 de paturi pentru mari arși adulți și 10 pentru copii. În 2015, a mai spus ministrul, erau doar 10 paturi pentru adulți și 10 pentru copii.
În 30 octombrie 2019 se vor împlini 4 ani de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv. În urma incendiului, au murit la fața locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniții internați, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care și-au pierdut viața în urma tragediei erau artiști, fotografi, jurnaliști, olimpici și studenți. Ulterior, la un și 9 luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.
De asemenea, zeci de persoane încă se află sub tratament pentru a-și îngriji rănile.
Între timp, victimele Colectiv au cerut, printr-o scrisoare deschisă adresată autorităților, decontarea pe viață a tratamentelor de care au nevoie, precizând că, în prezent, pot beneficia de plata tratamentelor doar până la sfârșitul anului 2020, ceea ce este insuficient.