Selecționerul Victor Pițurcă a făcut un apel, luni, pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal, la Poliție, Jandarmerie și firmele de pază și protecție care acționează pe stadioane pentru a evita unele incidente provocate de "derbedei".
Selecționerul Victor Pițurcă a asistat, vineri, la meciul Dinamo – Ceahlăul Piatra Neamț, scor 2-1, din etapa a XX-a a Ligii I, iar la plecarea de la stadion a avut un mic conflict cu un suporter care i-a reproșat că îl convoacă la echipa națională pe stelistul Mihăiță Neșu. La plecarea de la stadion, selecționerul, care urcase deja în mașina personală, a fost interpelat de un suporter care i-a reproșat convocarea lui Neșu. Pițurcă s-a dat jos din mașină și a avut un schimb de replici cu fanul, întrebându-l de ce îl înjură. În cele din urmă selecționerul s-a urcat în mașină și a plecat, iar suporterii au avut păreri împărțite despre acest incident, unii dându-i dreptate lui Pițurcă, iar alții fanului.
Pițurcă a criticat "pasivitatea" oamenilor de ordine care au asistat la incident. "Firesc, n-am mai suportat nici comportamentul acelui huligan, nici, mai ales, pasivitatea totală de care au dat dovadă polițiștii și jandarmii aflați în zonă. O pasivitate pe care o consider anormală și, în egală măsură, inadmisibilă și condamnabilă.", a precizat selecționerul.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro