Plagiatul premierului. Ponta 2012 vs Ponta 2014: „Am muncit foarte mult pentru teza de doctorat și sunt foarte mândru de ea”/ „Renunț la titlul de doctor”
Pe 18 iunie 2012, Ponta era acuzat direct de revista Nature de plagiat în teza de doctorat. Ani de zile a negat plagiatul. Marți, 16 decembrie 2014, a anunțat că renunță la titlul de doctor în drept. gândul a inventariat pozițiile premierului Ponta față de acuzele de plagiat.
18 iunie 2012 La trei ore de la apariția articolului din Nature, Victor Ponta a reacționat. A negat că a plagiat și l-a acuzat pe Traian Băsescu că orchestrat întreg cazul. „Bănuiesc că nu are nimeni nicio surpriză, că președintele Băsescu trei zile la rând a dat un mesaj prietenilor săi și domnului Funeriu să scrie în America. Este în regulă, sunt gata să mă supun oricăror verificări. Mi s-a părut totuși un pic jenant să spui că am plagiat un profesor, domnul Diaconu, care a scris prefața lucrării mele. e totuși ciudat să îl plagiezi pe care care ți-a scris prefața, dar dincolo de astea dau și un răspuns politic: tot merg la Consiliul European, să înțeleagă domnul președinte Băsescu. Dacă a spus președintele, este 100% plagiat, vă rog să nu aveți nicio îndoială. Eu însă sunt gata să răspund în fața Marii Adunări Naționale”, a spus Ponta, ironic, presei.
19 iunie 2012 Ponta reia apărarea și spune că nu a plagiat și că Traian Băsescu prin Funeriu sunt cei care au inițiat scandalul. Întrebat dacă scandalul de plagiat în care este implicat a fost regizat de la Cotroceni, Ponta a declarat că „și ultimul copil își dă seama” cine îi spunea „dottore”, el precizând că fostul ministru Daniel Funeriu este sursa anonimă. Întrebat dacă scandalul de plagiat este regizat de Cotroceni, Ponta a răspuns: „Cred că și ultimul copil își dă seama cine mă tot făcea «dottore, dottore» și cine a adus sursa anonimă. Funeriu e sursa anonimă. Dar eu nu știu de ce președintele Băsescu nu s-a obișnuit cu mine, că nu cedez la acest gen de atacuri. De altfel, atacul a venit chiar după ce a fost votul în Parlament. Președintele a ieșit cu dottore, doctorul, doctorul. Evident că toată lumea știa că o să găsească el un dosar, că deja îl cunoaștem pe președinte foarte bine încât nu mai avem surprize în ceea ce-l privește”
22 iunie 2012 Victor Ponta a declarat că vrea ca teza lui să fie verificată oficial. „Ieri am constatat că nimeni nu depusese nicio sesizare la Comisia de Etică, deci totul se dorea să rămână la nivel mediatic, ori atunci eu personal am depus la Ministerul Educației solicitarea mea de a fi verificată teza acuzată. Mă voi prezenta și la Facultatea de Drept, la Comisia de Etică și la orice instituție abilitată pentru a-mi susține punctul de vedere. Tot acest scandal a fost declanșat de președintele Băsescu din cauza dorinței mele de a participa la Consiliul European, probabil că după 28 iunie nu va mai exista aceeași presiune din partea președintelui”, a spus Ponta.
28 iunie 2012 Ponta declară pentru El Pais că dacă se dovedește că a plagiat își va da demsia din funcția de premier. Premierul Victor Ponta afirma că își va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat și cu siguranță se „va retrage”, răspunzând afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.
El spune că această problemă a apărut ca urmare a conflictului existent între el și președinte pe tema prezenței la Consiliul European. „Am început teza în 1999 și, de atunci, am fost ministru în guverne diferite, vicepreședinte al Parlamentului și sunt liderul partidului de doi ani. Am respectat toate regulile existente în România. Am cerut Comisiei de etică din cadrul Ministerului Educației să verifice lucrarea mea și sunt convins că se va demonstra că nu sunt vinovat de plagiat. Din păcate, este vorba de un atac politic din partea președintelui, după ce mi-am anunțat dreptul de a fi prezent la Bruxelles”, spune Ponta.
Întrebat ce va face dacă acea comisie va da verdictul că a plagiat, Ponta este citat spunând: „Atunci, cu siguranță că mă voi retrage”.
29 iunie 2012 Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că Ponta a plagiat în teza de doctorat. Ponta reacționează și spune că e lupta lui cu Băsescu. „Ce s-a anunțat astăzi este o decizie politică și ilegală, luată de apropiații Președintelui ca represalii pentru participarea mea la Consiliul European. Voi dovedi în fața Comisiei de Etică a Ministerului Educației că am respectat toate regulile! Nu renunț la lupta pe care am început-o din cauza acestor atacuri. Nici vorbă de demisie!”, a declarat Victor Ponta
1 iulie 2012 Ponta a declarat că nu renunță la titlul de doctor. Premierul Victor Ponta susținea că membrii Consiliului care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, și a precizat că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.
„Am muncit foarte mult pentru teza de doctorat și sunt foarte mândru de ea. Este o mizerie politică”, a spus Ponta, la Antena 3.
24 iulie 2014 Premierul Ponta a declarat că, din punct de vedere instituțional, a fost absolvit, printr-o decizie a ICCJ, de acuzația de plagiat, iar din punct de vedere moral a plătit, inclusiv prețul politic, pentru o greșeală din urmă cu 16 ani, perioadă după care ar fi putut fi eliberat chiar și pentru omor.
El a arătat că în privința acuzațiilor de plagiat poate vorbi despre două aspecte, respectiv instituțional și personal.
„Cea instituțională este următoarea: cei care mă acuză de acest lucru sunt în același timp cei care vorbesc despre statul de drept și despre cât de importantă este decizia. Eu am o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care mă absolvă de această acuzație. Mai mult decât atât nu pot decât să mă duc, nu știu, la Tribunalul de la Haga. Deci, strict instituțional acesta este răspunsul meu”, a spus Ponta la Adevărul Live.
Unde s-a împotmolit dosarul Ponta
Pe 17 martie 2004, Curtea Supremă a închis definitiv dosarul penal de plagiat al premierului Victor Ponta. După aproape doi ani de la publicarea în revista Nature a dovezilor plagiatului comis de Victor Ponta în teza de doctorat, ancheta penală în cazul premierului a fost clasată de judecători. Curtea Supremă a respins o contestație la decizia Parchetului General care a decis în 2013 că Ponta nu trebuie să fie anchetat în urma unei sesizări în care era acuzat că a plagiat într-o carte în care a reluat mare parte din teza de doctorat. Inițial Parchetul General, condus de Tiberiu Nițu, a închis în prima fază dosarul, explicând că nu poate măsura cantitativ cât a copiat Ponta în lucrarea de doctorat coordonată de Adrian Năstase în anii 2000 și reluată în cartea publicată ulterior. Judecătorii nu au decis asupra fodului chestiunii, adică nu au decis dacă premierul a plagiat sau nu, ci doar că nu poate fi anchetat pentru plagiat.
Decizia Curții Supreme nu îl albește pe Ponta
Victor Ponta a declarat în repetate rânduri că ar fi primit o decizie de neplagiat din partea Curții Supreme. Această afirmație este falsă deoarece Curtea Supremă nu a analizat teza de doctorat pe fond. Judecătorii nu au cercetat dacă teza lui Victor Ponta este sau nu plagiată. Judecătorii de la Curtea Supremă au analizat doar dacă Parchetul General a închis dosarul fără vicii de procedură.
Albit de Ministerul Educației
În martie 2013 Ministerul Educației a decis definitiv că Victor Ponta nu a plagiat în teza de doctorat, cu toate că Universitatea București și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare au adus probe consistente că premierul a copiat masiv fără semnele citării. Ministerul a ignorat deciziile celor două instituții și a luat în calcul doar concluziile Comisiei Naționale de Etică, instituție din subordinea sa, care a constat anul trecut că lucrarea lui Ponta nu conține elemente de plagiat. Ministerul a respins și cererea Universității București de a-i retrage titlul de doctor în drept penal obținut de Ponta în 2003 cu lucrarea „Curtea Penală Internațională” care a fost coordonată de fostul premier Adrian Năstase.
Istoricul plagiatului
18 iunie 2012. Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat în revista Nature sub semnătura lui Quirin Schiermeie și în publicația Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un articol semnat de Karl-Petter Schwartz. Cele două publicații susțin că au „accesat” documente prezentate de o „sursă anonimă” indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.
19 iunie. Victor Ponta reacționeză. „Dacă se dovedește, sunt dispus să renunț și la titlul de doctor. Știu cine este sursa anonimă”, a declarat premierul.
19 iunie. Quirin Schiermeier, autorul articolului publicat în revista Nature, în care Victor Ponta este acuzat de plagiat, a declarat pentru Gândul că nu există niciun dubiu că premierul a copiat părți semnificative din teza de doctorat din alte cărți. „Plagiatul a fost confirmat de mai mulți experți”, ne-a declarat Quirin Schiermeier.
20 iunie. Gândul a comparat teza de doctorat a lui Victor Ponta, intitulată „Curtea Penală Internațională”, cu cartea profesorului Dumitru Diaconu. Cu ajutorul unui tabel comparativ, am analizat în oglindă teza de doctorat a lui Victor Ponta și lucrarea „Curtea Penală Internaționlă, Istorie și Realitate”.
În teza de doctorat a lui Victor Ponta se regăsesc părți consistente din cartea profesorului Diaconu.
22 iunie. Premierul Victor Ponta a afirmat că se va prezenta la orice instituție abilitată să îi verifice teza de doctorat, precizând că el a solicitat o astfel de verificare, și a reluat acuzațiile la adresa președintelui Băsescu, afirmând că scandalul legat de această teză a fost declanșat de șeful statului.
22 iunie. Acuzația de plagiat adusă premierului Victor Ponta intră în analiza Comisiei de Etică a Universității din București și a Facultății de Drept. Este anunțată constituirea unei comisii formate din experți internaționali, eventuale măsuri urmând să fie luate după analizarea celor două puncte de vedere.
27 iunie. Președintele Grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Joseph Daul, a declarat că premierul român Victor Ponta trebuie să demisioneze din funcție, dacă acuzațiile de plagiat privind teza sa de doctorat în drept se vor dovedi fondate.
Întrebat dacă a plagiat, șeful Executivului român a răspuns că nu, dar, dacă se va dovedi contrariul, se va „retrage”.
2 iulie. Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o „execuție mafiotă”, fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare. Acum precizează că nu va renunța la titlul de doctor și nici nu va demisiona.
6 iulie. Consiliul Național de Etică se întrunește pentru a doua oară, dar nu ia în discuție cazul Ponta. CNE decide să consulte un grup de trei experți din care face parte și avocatul Gheorghiță Mateuț, care a pledat și în dosarul Trofeul Calității.
Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a declarat, la 13 iulie, că dacă în CNE se stabilește că teza de doctorat a premierului Victor Ponta este un plagiat, se poate merge până la desființarea școlii de doctorat.
17 iulie. Comisia de experți a CNE emite un punct de vedere în care spune că Victor Ponta nu a plagiat.
20 iulie. Comisia de Etică a Universității București a constatat că Ponta a copiat 68 de blocuri de text fără să citeze sursa. Fragmentele copiate variază ca mărime de la 7-8 rânduri la 10 pagini și sunt concentrate în principal în capitolele 1 și 3 ale tezei de doctorat. O treime din teza de doctorat e premierului este copiată din alte lucrări științifice.