Plângeri după incidentul de la marșul de sâmbătă. Șoferul pentru distrugere, bicicliștii pentru lovire – GALERIE FOTO

Publicat: 22 09. 2013, 16:12
Actualizat: 22 09. 2013, 16:21

Șase persoane au făcut plângere împotriva șoferului mașinii care a intrat în coloana de bicicliști, la finalul marșului de sâmbătă, la Tineretului, pentru lovire și distrugerea bicicletelor, în timp ce șoferul a depus la rândul lui plângere contra bicicliștilor care i-au distrus automobilul.

Polițiștii fac în prezent cercetări în acest caz, după ce, sâmbătă seară i-au audiat pe bicicliștii și pe șoferul implicați în incident, au precizat pentru MEDIAFAX surse din Poliție. De asemenea, polițiștii i-au condus la secție pe doi bărbați veniți la locul incidentului, care s-au manifestat violent și au fost încătușați.

CLICK PENTRU GALERIE FOTO

Aproximativ 5.000 de bicicliști au participat la marșul de protest în Capitală, cerând amenajarea pistelor pentru deplasarea lor pe carosabil, dar și demisia primarului Sorin Oprescu. Manifestarea s-a încheiat în zona stației de metrou Tineretului, după mai multe ore, în care bicicliștii au ocupat carosabilul, treficul fiind restricționat pentru deplasarea acestora.

La final, la Tineretului, un șofer a intrat între bicicliștii din fața lui și a distrus unele biciclete, îndoindu-le roțile, au relatat pentru MEDIAFAX martori la eveniment. Apoi, șoferul s-a retras printre blocuri, urmărit de zeci de bicicliști, care au înconjurat mașina, au strigat la el să iasă, i-au smuls oglinzile retrovizoare și i-au spart parbrizul și un geam lateral. Bărbatul a rămas în mașină și a început să dea telefoane, la scurt timp venindu-i în ajutor alți trei – patru bărbați, însă conflictul cu bicicliștii s-a încheiat, dată fiind sosirea agenților de poliție la locul incidentului. Doi dintre acești bărbați au fost conduși la secția de poliție încătușați.