Plenul CSM ar putea sesiza Inspecția Judiciară în cazul afirmațiilor președintelui CJ Constanța despre DNA

Publicat: 16 01. 2014, 12:11

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, joi, să suplimenteze ordinea de zi, luând în discuție posibilitatea sesizării Inspecției Judiciare în cazul afirmațiilor făcute miercuri de președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, după ce a fost ridicat în baza unui mandat și dus la sediul DNA Constanța.

Președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat miercuri, la ieșirea de la DNA, că va face plângere la Parchet pentru modul în care a fost ridicat, „ca un animal”, de către procurorii DNA, pe care îi acuză de abuz și poliție politică, el spunând că este „jignitor” ce s-a întâmplat.

„Am fost ridicat într-o manieră polițienească, milițienească, cu luare, cu prindere, suprindere, a unui ales local care nici nu știe acuzațiile. Este un mare abuz, o mare gravitate pentru România și ne mai mirăm apoi de ce ne merge rău”, a spus Constantinescu.

El a susținut că a fost informat, luni, că în cazul său se fac cercetări într-un dosar, pentru ca acum să afle că există patru-cinci dosare, verificările procurorilor DNA vizând hotărârile Consiliului Județean Constanța în perioada 2009-2013 prind împăduririle din județ, lucrările în școli și cămine culturale sau la Spitalul Județean.

„Să vină DNA, poliția politică, și să conducă ei România. Un Consiliu Județean este parlamnentul care voteaza legile. Dacă CJ votează ceva ilegal, atunci prefectul atacă in instanță și suspendă hotărârea. Aceste hotărâri (cele vizate de ancheta DNA-n.r.) nu au fost atacate de prefect și au aviz de legalitate. Ce treabă are DNA să verifice activitatea unui consiliul județean?”, a spus Constantinescu.

El a mai spus că procurorii DNA „fac ce vor în România”, susținând că DNA ar trebui să fie desființat.

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupție, miercuri, din fața sediului CJ, și dus la audieri la DNA. În momentul în care a fost ridicat de anchetatori, Constantinescu a încercat să se opună și a refuzat să fie urcat în mașina procurorilor, el reclamând că se face un abuz întrucât nu a fost citat să se prezinte. Constantinescu a fost audiat la DNA timp de aproximativ o oră și jumătate.

Ulterior, DNA a anunțat că Nicușor Constantinescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, după ce ar fi dispus efectuarea unor plăți nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro).