Plenul CSM încearcă, pentru a șaptea oară, validarea Adinei Florea ca șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție
Marți, pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 13.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, respectiv:
– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, desfășurat în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019 și numirea în funcție a candidaților declarați admiși
– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019 și numirea candidatului admis în funcția de procuror șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție
– organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
Aceasta este a șaptea oară când CSM încearcă validarea Adinei Florea la șefia Secției de anchetare a magistraților.
La ultimul plen CSM, ședința nu a putut fi întrunită din lipsă de cvorum, dat fiind faptul că mai mulți procurori se aflau la Parchetul General, la o întâlnire, alături de procurorul general.
În acest context, la scurt timp, Lia Savonea, șefa CSM, a anunțat că 9 membri au decis să inițieze propuneri de modificări legislative pentru a fi organizate ședințele de plen „legal”, între acestea fiind incluse reducerea cvorumului pentru a evita amânările în situația care unii magistrați nu se prezintă.