În imaginile postate pe Facebook se observă apa acumulată pe străzile orașului și grindina de mici dimensiuni.
Reprezentanții ISU Vâlcea spun că nu au primit apeluri din partea locuitorilor cu privire la pagube produse de grindină sau de inundații.
Prefectul județului, Florian Marin, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și a solicitat autorităților locale să monitorizeze zonele critice.
23 de județe ale țării și Capitala sunt sub cod portocaliu de ploi puternice. ANM a anunțat cod portocaliu începând de vineri, ora 15.00 până sâmbătă la ora 10.00 pentru București și județele Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara , Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Ilfov, Călărași și Giurgiu.