Prima pagină » Știri » Ploile au făcut ravagii în Teleorman: Un drum european și zeci de gospodării sunt inundate – VIDEO

Ploile au făcut ravagii în Teleorman: Un drum european și zeci de gospodării sunt inundate – VIDEO

Ploile au făcut ravagii în Teleorman: Un drum european și  zeci de gospodării sunt inundate - VIDEO
Mai multe zone din județul Teleorman au fost inundate, în ultimele două zile, din cauza ploilor puternice, iar pe Drumul European 70 nivelul apei ajunge la 30 de centimetri. Afectate de inundații sunt 70 de gospodării, de unde pompierii scot apă continuu.

Numărul gospodăriilor afectate de inundații în județul Teleorman a ajuns la 70.

Cele mai afectate zone sunt Drăgănești Vlasca și Orbeasca, iar pe drumul european 70, în dreptul localității Drăgănești Vlasca, se circulă cu dificultate, apa continuând să acopere carosabilul după o zi de eforturi ale pompierilor militari.

Râul Câlniștea este principalul factor de risc în zona Drăgănești Vlasca și pentru că acolo nu s-au făcut lucrări de întărire a malurilor, apa afectează locuințele oamenilor în fiecare an.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, munca pompierilor teleormăneni continuă în ritm alert și de două zile se lucrează la scoaterea apei din gospodăriile oamenilor.

„La intersecția drumurilor DJ 503 si E 70 (DN 6) o lamă de apă de aproximativ 30 centimetri traversează carosabilul, îngreunând circulația. Pentru fluidizarea traficului în zonă, acționează echipajele specializate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman”, a spus Gelu Dragomir.

În plus, nivelul apei pe Drumul European 70 este în creștere. Fluidizarea traficului rutier este asigurată de polițiștii rutieri prezenți la fața locului. Pe DN 6, în localitatea Drăgănești Vlașca, circulația este dirijată pe un singur sens.

Având în vedere ultimele atenționări meteorologice, pentru cetățenii cu autoturisme mici, polițiștii recomandă ruta ocolitoare Drăgănești Vlașca – Comoara – Videle – Ghimpați.

Foto: Captură

Citește și