PNL îl acuză pe primarul Sectorului 4: Daniel Băluță caută bani prin gunoaie. Cu cât crește taxa de salubrizare în 2018
„În cursul ședinței extraordinare de ieri a Consiliului Local sector 4, convocată la cererea domnului primar, a avut loc un nou episod prin care se lovește în buzunarul contribuabililor și adâncește haosul din domeniul impozitelor și taxelor locale. Sub pretextul unei proiect de hotărâre depus de acoliții de la PMP – ALDE – PPUsl privind instituirea și încasarea taxei de salubrizare, primarul Băluță caută o soluție de salvare a propriei imagini, după ce la sfârșitul anului trecut, cu ajutorul aceleiași monstruoase coaliții PSD-ALDE-PMP-PPUsl, a promovat o altă hotărâre prin care taxa de salubrizare a fost stabilită la 12 lei / persoană / lună și la 80 lei / persoana juridică / lună (Hotărârea nr. 347 din 18 decembrie 2017)”, se arată într-un comunicat de presă al președintelui PNL, Sector 4, Răzvan Sava, remis marți MEDIAFAX.
Astfel, prin textul normativ adoptat luni, cuantumul taxei de salubrizare se stabilește la nivelul de 6 lei /persoană / lună, pentru persoanele fizice cu venituri nete sub 2.000 lei, și la 9,6 lei / persoană / lună, pentru persoanele fizice cu venituri nete peste 2.000 lei.
Potrivit PNL, același act normativ conține o altă prevedere, respectiv că pentru clădirile cu o suprafață ocupată la sol mai mare de 2.000 mp, cuantumul taxei rămâne neschimbat.
„Partidul Național Liberal cere public primarului sectorului 4, domnul Daniel Băluță, să justifice în ce fel nivelul veniturilor unei persoane și suprafața unei clădiri influențează direct cantitatea de deșeuri produse, în contextul în care România trebuie să respecte principiul european potrivit căruia poluatorul plătește. Haosul indus de cele două hotărâri privind cuantumul taxei de salubrizare, adoptate la nicio lună de zile distanță, se amplifică și mai mult, în condițiile în care locuitorii sectorului 4 au început deja să achite taxa în conformitate cu hotărârea adoptată la jumătatea lunii decembrie a anului trecut”, potrivit sursei citate.
PNL susține că cele două hotărâri promovate de primarul Băluță sunt ilegale.
Liberalii îl acuză pe Băluță că nu a prezentat nici un calcul prin care să demonstreze cum a ajuns la actualele valori ale taxei de salubrizare.
„Pentru a respecta legea, primarul Băluță și acoliții săi trebuiau să promoveze o hotărâre prin care taxa de salubrizare se menținea la nivelul anului
2017, adică de 5 lei / persoană / lună, urmând ca SC ADP 4 SA să fundamenteze o nouă propunere privind modificarea taxei de salubritate pe baza costurilor legate de prestarea acestui serviciu public și înregistrate în anul 2018″, arată PNL.
În aceste condiții, Partidul Național Liberal va ataca cele două hotărâri în instanța de contencios administrativ în vederea anulării acestora.
De asemenea, liberalii vor ataca Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice în privința nerespectării metodologiei de stabilire a taxei de salubrizare.
În cazul unor răspunsuri negative de la cele două instituții, PNL spune că își rezervă dreptul de a continua calea de atac la Curtea Europeană de Justiție.
Până la soluționarea acestor sesizări, liberalii transmit că ar fi dovadă de bun simț din partea primarului să suspende cele două acte normative, astfel încât taxa de salubrizare să revină la nivelul cuantumului de 5 lei / persoană / lună și să restituie de urgență diferența de taxă încasată deja pentru anul 2018 de la locuitorii sectorului 4.