PNL îl susține pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la BNR. Anunțul lui Orban
This browser does not support the video element.
„Astăzi (marți – n.r.) am luat în discuție chestiunea nominalizărilor pe care urmează să le facem pentru instituțiile de sub ordonare parlamentară în care, s-a declanșat procedura de desemnare a unor reprezentanți. În ceea ce privește Banca Națională a României, Biroul Executiv a hotărât în unanimitate susținerea pentru funcția de guvernator al domnului Mugur Isărescu și de asemenea, am dat termen până joi colegilor, care vor să își depună candidatura pentru un loc în Banca Națională, în conducerea Băncii Naționale, să și-o depună până joi la orele 24.00. În funcție de negocierile, care se vor purta și de numărul de reprezentanți pe care Partidul Național Liberal va putea să îi nominalizeze candidați, vom decide lunea viitoare cine sunt candidații PNL”, a afirmat Ludovic Orban, marți, la Parlament.
Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că în urma discuțiilor cu președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă, coaliția îl va susține pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu pentru un nou mandat.
În noul Consiliul de Administrație, PSD va face patru numiri, ALDE una, PNL două, iar USR una.