Prima pagină » Economic » PNL va inventaria lucrări publice de pe PNDL1 și 2 obiectivele care nu mai au nevoie de finanțare

PNL va inventaria lucrări publice de pe PNDL1 și 2 obiectivele care nu mai au nevoie de finanțare

PNL va inventaria lucrări publice de pe PNDL1 și 2 obiectivele care nu mai au nevoie de finanțare
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a declarat, luni, în urma discuțiilor cu ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, că la solicitarea parlamentarilor liberali, Guvernul va inventaria lucrările de pe PNDL1 și 2, pentru obiective închise sau abandonate, care nu mai au nevoie de finanțare.

„Din partea grupului parlamentar PNL a existat preocuparea pentru ca să fie inventariate toate lucrările publice de pe PNLD 1 și 2 care nu mai au nevoie de finanțare, pentru că am întâlnit situații de unități școlare care și-au redus activitatea, nu mai sunt copii și au fost semnate contracte de execuție. Au fost situații de sedii de primării unde s-a obținut, de la momentul depunerii, finanțare din surse proprii și am adresat ministerului Dezvoltării să inventariem toate aceste spații, astfel încât acei bani să fie folosiți eficient”, a declarat liderul deputaților PNL, Florin Roman, luni, în urma discuțiilor grupului parlamentar al PNL cu ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan.

Florin Roman a subliniat că „aceste contracte de execuție, pentru obiective închise, au fost făcute de fostul Guvern al PSD”.

Totodată, grupul parlamentar al PNL a solicitat ministerului Dezvoltării inventarierea spațiilor de la nivel local, societăți, companii cu capital de stat care au fost abandonate sau închise și folosirea lor în alt scop.

„A doua solicitare a fost să inventariem toate spațiile de la nivel local aparținând ministerelor, societăților și companiilor naționale cu capital de stat, care au fost închise, abandonate și în baza unui memorandum făcut la nivelul Guvernului, să transferăm aceste spații către autoritățile locale astfel încât să fie modernizate și cu o destinație specială după nevoile comunității locale, din fiecare zonă”, a argumentat Roman.

Ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, a declarat că Ministerul Lucrărilor Publice a semnat un memorandum prin care a fost realizată o subcontarctare de 2,4 miliarde de euro pentru finanțarea proiectelor din lista de rezervă de pe anumite axe.

„Ministerul Lucrărilor Publice a semnat, săptămâna tercută, un memorandum prin care reușim să facem o supracontarctare de 2,4 miliarde de euro pentru a finanța toate proiectele din lista de rezervă, de pe axa 3, 4, 10 și 13. Deci, vom deschide posibilitatea comunităților locale să-și finanțteze aceste proiecte de itneres local. Am prezentat acest memorandum, colegii liberali au fost mulțumiți de acest lucru”, a explicat ministrul.

Parlamentarii PNL și membrii Guvernului au început, luni, o serie de consultări de lucru, pentru a stabili un punct de vedere comun asupra inițiativelor legislative care vor intra în dezbatere în noua sesiune parlamentară.

Sursă FOTO: Florin Roman / Facebook 

 

Citește și