Prima pagină » Știri » PNL va sesiza Curtea Constituțională privind Legea manualului unic

PNL va sesiza Curtea Constituțională privind Legea manualului unic

PNL va sesiza Curtea Constituțională privind Legea manualului unic
Legea manualului unic, taxată de liberali. Revenim pe vremea comunismului. Ce vor face liberalii, citiți în articol

”Am luat decizia și am adaptat echipa de juriști de la Senat, doamna Alina Gorghiu, doamna Iulia Scântei și domnul Daniel Fenechiu, să elaboreze sesizarea la CCR împotriva legii manualului unic, care a fost adoptată de Senat. Suntem categoric împotriva monopolului de stat pe care vrea să îl introducă Dragnea și cu acoliții săi în ceea ce privește elaborarea manualelor școlare care poate readuce România cu 30 de ani înainte și noi nu suntem de acord să permitem să revenim în perioada comunistă în care manualele erau făcute, nu pentru a deschide mintea copiilor, ci pentru a face o manipulare a copiilor prin intermediul unei propagande insidioase pe care noi nu o putem accepta într-o societate democratică”, a declarat Ludovic Orban la finalul ședinței Biroului Executiv.

Plenul Senatului a adoptat marți, 22 mai, în calitate de for decizional, legea manualelor școlare cu 75 de voturi „pentru”, 23 „împotrivă” și 2 abțineri. Proiectul de lege prevede faptul că manualul școlar este un bun de interes public.

„Manualul școlar este principalul instrument de lucru al elevului și reflectă lectura personalizată a programei școlare aferente disciplinelor/modulelor de pregătire din curriculumul național, realizată de autori/echipele de autori, potrivit diverselor contexte de învățare și grupuri-țintă. Manualul școlar de bază este bun de interes public și reprezintă manualul școlar realizat în conformitate cu programele școlare în vigoare pentru disciplinele/modulele de pregătire aferente trunchiului comun, din învățământul preuniversitar de stat obligatoriu”, se arată în textul de lege.Proiectul de lege prevede faptul că manualul școlar este un bun de interes public.

 

Citește și