PNȚCD a inițiat o petiție pentru ca principele Nicolae să fie recunoscut din nou ca Alteță Regală
„Retragerea de către Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, a titlurilor de Alteță Regală și Principe al României, precum și a desemnării la succesiunea dinastică Prințului Nicolae, a tulburat o mare parte a monarhiștilor, în rândul cărora Prințul se bucură de o largă simpatie”, potrivit unui comunicat de presă emis de PNȚCD.
Petiția „Dorim ca fostul principe Nicolae să fie recunoscut Alteță Regală a României”, inițiată de singurul partid monarhist, a strâns aproape 300 de semnături și are ca scop „sensibilizarea Majestății Sale, pentru reanalizarea și revenirea asupra deciziei luate”.
Țărăniștii spun că revenirea asupra deciziei este „imperios necesară”, având în vedere popularitatea de care se bucură monarhia constituțională în momentul de față, „pentru ca dezamăgirea să nu se instaleze în sufletul românilor”.
Fostul principe Nicolae a anunțat că își asumă decizia bunicului său, Regele Mihai I, de a-i retrage titlul și locul în linia de succesiune, afirmând că poziția respectivă impune un mod de viață pe care îl consideră „dificil” de acceptat și că se va dedica activităților ecologice și caritabile.
„În noile mele circumstanțe, voi căuta să mă dedic în continuare activităților ecologice, de tineret și caritabile, despre care am învățat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România”, mai spune Nicolae Mihai.
Regele Mihai a decis să retragă titlul de „Principe al României” nepotului său Nicolae și să îl excludă din succesiunea la Coroana României.
„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» și calificativul de «Alteță Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeași zi”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai, remis luni.