PNȚCD vrea să închidă Facebook în România. „Aceste alegeri au fost prejudiciate de rețeaua de socializare” / Pavelescu: E un cont fals
This browser does not support the video element.
UPDATE Președintele PNȚCD Aurelian Pavelescu susține, într-o postare pe Facebook, că pagina PNȚCD care anunța că formațiunea cere Guvernului Dăncilă blocarea Facebook în România este una falsă și că el nu a solicitat niciodată așa ceva.
„FAKE NEWS! Este voba despre o pagina falsă, nu am cerut niciodată așa ceva! (..) PNȚCD a devenit ținta atacurilor mizerabile, fără scrupule! Mă întreb dacă această dezmințire va fi preluată de cineva, probabil nu!”, a scris Aurelian Pavelescu, pe Facebook.
Reacția vine după ce pe pagina de Facebook care pornește din site-ul pntcd.ro a apărut un mesaj prin care este anunțat un demers de blocare a rețelei în țara noastră.
„Protest împotriva Facebook. Aceste alegeri au fost prejudiciate de rețeaua de socializare Facebook. Așa cum Paul Hitter a declarat în urmă cu câteva minute pe Antena 3, că este blocat de Facebook înainte de evenimente importante, tot așa mai mulți țărăniști au fost blocați pentru că au dat share unor mesaje politice ale lui Aurelian Pavelescu. În tot acest timp Facebook tolerează limbajul vulgar și îndemnurile la violență ale reprezentanților altor partide. Solicităm guvernului Dancilă să ia măsuri pentru blocarea accesului la Facebook în România iar parlamentului să facă o comisie de anchetă. Zuckerberg să vină în România să dea explicații. Facebook câștigă mulți bani de pe urma utilizatorilor români, dar nu acordă nici o atenție pieței din România. Considerăm acest comportament al companiei în cauză că fiind inacceptabil”, se arată în mesajul postat pe Facebook.
„Protest împotriva Facebook. Aceste alegeri au fost prejudiciate de rețeaua de socializare Facebook. Așa cum Paul Hitter a declarat în urmă cu câteva minute pe Antena 3, că este blocat de Facebook înainte de evenimente importante, tot așa mai mulți țărăniști au fost blocați pentru că au dat share unor mesaje politice ale lui Aurelian Pavelescu. În tot acest timp Facebook tolerează limbajul vulgar și îndemnurile la violență ale reprezentanților altor partide”, transmite PNȚCD, pe pagina de Facebook.
Reprezentanții partidului condus de Aurelian Pavelescu cer ca Mark Zuckerberg să vină în România să dea explicații pentru aceste fapte.
„Solicităm guvernului Dancilă să ia măsuri pentru blocarea accesului la Facebook în România iar parlamentului să facă o comisie de anchetă. Zuckerberg să vină în România să dea explicații. Facebook câștigă mulți bani de pe urma utilizatorilor români, dar nu acordă nici o atenție pieței din România. Considerăm acest comportament al companiei în cauză că fiind inacceptabil”, potrivit sursei citate.