Podul Calafat-Vidin are circa 20 de probleme majore: „Partea română a podului este într-o stare și mai proastă”
Podul Calafat-Vidin are aproximativ 20 de probleme serioase, relevă o inspecție a Ministerului bulgar al Transporturilor, informează site-ul Novinite.com.
„Nu înțeleg de ce presa a relatat doar despre o singură gaură în asfalt, pe podul Calafat-Vidin, când de fapt sunt numeroase gropi și alte probleme”, a declarat ministrul bulgar al Transporturilor, Danail Papazov.
Podul a fost asfaltat în urmă cu patru luni, dar presa a relatat că există deja o groapă mare pe sensul dinspre România spre Bulgaria.
Verificările tehnice realizate de specialiștii bulgari au evidențiat probleme cu scurgerea apei, care ajunge să se infiltreze în asfalt.
„Dacă acest lucru ne poate oferi vreo satisfacție, partea română a podului este într-o stare mai proastă”, a adăugat Papazov.
În plus, pe pod există și probleme cu iluminatul și chiar cu semafoarele pentru controlul traficului.
Ministrul bulgar al Transporturilor a declarat că în contract nu există nicio clauză prin care compania care a construit podul, FCC (Spania), să fie obligată să repare eventualele probleme apărute.
Gropi și asfalt vălurit
Contactat de gândul, reprezentantul sucursalei de la Calafat a firmei SC Danube Bridge Vidin Calafat AD care se ocupă de administrarea podului spune că „sunt câteva probleme”, dar a precizat că nu a fost informat despre inspecția comandată de Ministerul bulgar al Transporturilor.
„Știu că au apărut câteva probleme, dar nu vă pot da detalii. Se vor rezolva. Trebuie să vorbesc cu directorul executiv”, ne-a replicat scurt Mungiu, reprezentantul sucursalei Calafat a SC Danube Bridge Vidin Calafat AD.
Mircea Guță, primarul Municipiului Calafat, a declarat pentru gândul că a aflat de la consilierii săi care au trecut podul – „se trece repede în partea cealaltă” – că a apărut o groapă în urmă cu o săptămână în zona infrastructurii podului, construită de partea bulgară, mai exact de firma FCC.
„În zona părții române, în zona stațiilor de taxare, au apărut anumite văluriri ale covorului asfaltic din cauza frânelor puse de mașinile grele, autocamioane. Au fost luate probe de către constructor, mai departe știe Ministerul Transporturilor. Noi nu avem alte informații, fiind vorba de o entitate separată. Problemele lor nu le spun, le țin așa, mai discret”, spune primarul din Calafat, care adaugă că lucrările sunt în garanție și că pe pod pot fi observate în prezent porțiuni pe care se lucrează.
Podul Vidin-Calafat face parte din Coridorul paneuropean de transport IV. Valoarea totală a proiectului a fost de 282 milioane de euro, dintre care 106 milioane de euro au fost fonduri europene, restul sumei provenind din finanțări la nivel național din cele două țări vecine și investiții private. Proiectul a fost demarat la sfârșitul anilor ’90, dar a fost amânat în mai multe rânduri.
Potrivit unor estimări, peste 415.000 de vehicule vor traversa podul în primul an de operare – 186.000 de autoturisme, 20.000 de autobuze, 209.000 de camioane – și 4.745 de trenuri – 730 de pasageri și 4.015 de marfă. Numărul vehiculelor ar urma să atingă 8.504 până în 2030, potrivit unor estimări. Investiția urmează să fie amortizată în 12-15 ani, potrivit autorităților bulgare. Podul are 1,8 kilometri lungime și patru benzi rutiere, cale ferată, piste pentru pietoni și biciclete.
Taxa de trecere a podului este aceeași ca la Ruse-Giurgiu, de la șase la 37 de euro, în funcție de tipul de vehicul. Nu plătesc taxă pietonii, bicicliștii, vehiculele pompierilor, poliției și ambulanțele.