Podul de la Brăila nu va fi gata până la sfârșitul anului acesta, așa cum au anunțat autoritățile. Când ar putea fi finalizată construcția
Experții cred că noul pod care va lega județele Brăila și Tulcea este imposibil de deschis circulației până la finalul anului 2022, chiar dacă autoritățile au spus că va fi gata până la data de 20 decembrie.
În ciuda acestui angajament, lucrările sunt departe de a fi finalizate, iar noul termen estimat de Compania de Drumuri este începutul verii 2023.
Lungimea podului va fi de doi kilometri, iar ca lungime va fi al treilea din Europa.
Totodată, podul suspendat de la Brăila, pe care îl construiește o asociere italo-niponă, avea termen contractual de finalizare decemebrie 2021, dar a primit o extensie de un an până la sfârșitul lunii decembrie.
Podul de o jumătate miliard de euro s-ar putea deschide tocmai la vara anului viitor, a spus Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei de Drumuri.
„Iată că ne aflăm la sfârșitul lunii noiembrie 2022 și se zărește foarte departe momentul finalizării măcar a posibilității folosirii podului, cu niște minime drumuri de acces. Putem vorbi de vara anului 2023”, a declarat Șerbănescu.
Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat faptul că mult-așteptata finalizare a podului suspendat de la Brăila nu este posibilă la finalul lui 2022, așa cum își luase angajamentul constructorul.
Scrioșteanu a făcut o vizită neanunțată la șantierul podului pentru a verifica în ce stadiu se află lucrările, dar și pentru a se asigura că promisiunea antreprenorului cu privire la darea în trafic în luna decembrie 2022 a acestui obiectiv este susținută și de realitatea din teren.
„Stadiul șantierului, mobilizarea de oameni, utilaje și resurse din șantier nu confirmă susținerile repetate ale asocierii de antreprenori cu privire la finalizarea lucrărilor în luna decembrie atât a podului, cât și a primei etape a drumurilor de legătură”, anunță Ionel Scrioșteanu, potrivit România-actualități.ro.
Podul de la Brăila, printre cele mai înalte construcții din România
Totodată, Ionel Scrioșteanu mai spune că antreprenorul care realizează lucrarea de anvergură susține că sunt șanse să fie deschis circulației podul și prima etapă a drumurilor de legătură, în decembrie 2022.
„Antreprenorul principal a promis că ne va comunica un grafic de lucru detaliat pe zile, până la sfârșitul anului, care să cuprindă necesarul și mobilizarea de resurse (umane, materiale și logistice), astfel încât să demonstreze tehnic posibilitatea de a se pune în circulație podul și prima etapă a drumurilor de legătură, în luna decembrie.
Voi solicita Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere #CNAIR prezența zilnică a responsabililor de acest proiect în șantier, pentru a avea o monitorizare permanentă a resurselor asumate și mobilizate în teren, iar săptămânal să ne comunice (Ministerului Transporturilor și Infrastructurii) situația din șantier”, a mai spus Scrioșteanu.
Și Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a spus, în urmă cu o săptămână, că podul nu poate fi deschis până la finalul anului.
“Văzând lucrările eu așa consider, că nu poate fi deschis, dar fără un raport al inginerului, totuși nu e o părere obiectivă, trebuie să așteptăm evaluarea. Astaldi și-a asumat că la sfârșitul anului termină Podul și o parte a drumurilor de legătură astfel încât și nu rămână un pod muzeu”, a declarat Pistol.
„În ceea ce priveşte graficul pe care dânşii l-au depus la companie, un grafic neasumat de către inginer şi de noi, au un termen de finalizare undeva în 2025”, a adăugat șeful CNAIR.
Podul suspendat de la Brăila are o lungime totală de 1,97 kilometri, deschiderea centrală este de 1,12 kilometri, iar cele două turnuri, câte unul pe fiecare mal, vor avea o înălțime de 192,64 metri, devenind, astfel, cele mai înalte construcții din România.