Podul de la Agigea va fi închis din 1 octombrie pentru reparații, a anunțat, luni, prefectul de Constanța, susținând că lucrările ar putea fi gata la 30 noiembrie și că se încearcă găsirea unei rute ocolitoare cât mai scurte pentru cei care vor să ajungă din sudul județului în municipiul Constanța.
Începând de luni, pe podul de la Agigea se circulă pe un singur fir pe sens, iar din 1 octombrie traficul va fi închis total, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, prefectul județului Constanța, Eugen Bola, citat de corespondentul MEDIAFAX.
„Începând de astăzi se circulă pe un singur fir pe sens. Începând cu 1 octombrie traficul va fi restricționat total, deci nu se va mai circula pe podul de la Agigea, termenul de finalizare a lucrărilor fiind 30 noiembrie. Constructorul ne-a asigurat că depune toate eforturile pentru a finaliza această etapă până la 30 noiembrie”, a afirmat prefectul județului Constanța.
El a susținut că autoritățile încearcă găsirea unor rute ocolitoare cât mai scurte atât pentru cei care se deplasează cu autovehiculele, cât și pentru traficul de marfă, iar acestea vor fi anunțate în zilele următoare.
De asemenea, prefectul susține că este posibil ca locuitorii din sudul județului care se deplasează cu mijloace de transport în comun în municipiul Constanța să nu fie nevoiți să ocolească, ci ar putea traversa podul pe jos, iar apoi să fie așteptați de alte autobuze care să-i ducă la destinație.
„Cei care vin cu autobuzul se dau jos la pod, îl traversează pe jos, apoi se urcă în alt autobuz. Am luat legătura cu CFR, mâine ne întâlnim și cu reprezentanții CFR, se mărește capacitatea navetelor, sunt șase pe zi și se mai introduce una-două, în funcție de necesități. Avem o problemă la Șantierul Naval Daewoo Mangalia. Cei de acolo au de adus la Mangalia 500 de oameni din județ în fiecare zi și atunci să vedem dacă putem să-i adunăm în diferite puncte de-a lungul căii ferate ca să poată să fie aduși în timp util și oamenii să lucreze și să ajungă acasă cu o pierdere de timp cât mai mică”, a mai spus prefectul județului Constanța.
El mai spune că în cazul în care va fi posibil ca pietonii să traverseze podul, autoritățile vor anunța cu o zi înainte intervalele în care se va putea trece, iar oamenii vor fi dirijați de reprezentanții constructorului pentru a se evita producerea unor accidente.
Totodată, la intrarea în județ de la Cernavodă vor fi amplasate panouri prin care șoferii vor fi anunțați că podul de la Agigea este închis și le vor fi prezentate rutele ocolitoare.
Prefectul a mai spus că marți va avea o întâlnire cu primarii din sudul județului, cu transportatori, cu reprezentanții Inspectoratului Școlar, ai Serviciului Județean de Ambulanță și ai altor instituții pentru găsirea unor soluții astfel încât locuitorii din zonă să fie cât mai puțin afectați de închiderea podului de la Agigea.
Cristian Andrei, consilierul directorului general al CNADNR, prezent la conferința de presă, a explicat că podul trebuie închis pentru că lucrările au loc la înălțime, iar dacă circulația nu va fi oprită ar putea fi pusă în pericol siguranța șoferilor.
„Hobanele, așa cum există în cartea tehnică a construcției, au o durată de viață de 30 de ani, care s-a împlinit anul trecut. Ceea ce facem noi acum este o operațiune tehnologică de schimbare a vechilor hobane cu unele noi. Din păcate, ca să fie schimbate aceste hobane care sunt ancorate la o înălțime de 70 de metri, sunt necesare manevre speciale pentru tăierea celor vechi și înlocuirea lor cu altele noi, fapt care poate pune în pericol traficul, deci este stringentă închiderea circulației. E vorba despre cele patru hobane care sunt la mijlocul podului, iar proiecția lor orizontală față de stâlp este chiar deasupra părții carosabile”, a afirmat Cristian Andrei.
El a menționat că pentru buna desfășurare a traficul în sezonul estival recent încheiat au fost puse hobane suplimentare.
„Ele rezistă pentru că le-am pus în siguranță cu hobane suplimentare. S-au mai pus încă patru, deci am putut să deschidem traficul pe timpul sezonului estival aproape fără restricții decât cu o restricție locală de viteză. (…) E periculos să lucrezi sub trafic, aceasta este măsura pe care să o suportăm două luni ca apoi să avem un trafic fără probleme”, a explicat Cristian Andrei.
El a mai spus că vor mai avea loc lucrări și în primăvara anului viitor, dar acestea vor afecta într-o mai mică măsură traficul rutier.
Reprezentantul CNADNR nu a putut preciza cât au costat până în prezent lucrările la podul de la Agigea și nici care este valoarea contractului.
Lucrări pentru reabilitarea podului de la Agigea au fost începute în urmă cu trei ani, iar în acest interval au existat mai multe restricții de circulație.
Într-un comunicat al CNADNR din octombrie 2010 se preciza că firma Bilfinger Berger Baugesellschaft a câștigat licitația pentru reabilitarea podului de la Agigea, iar valoarea contractului este de 3,8 milioane de euro, fără TVA. Podul de la Agigea are o lungime de 266 de metri și o lățime de 20,90 metri.