Prima pagină » Știri » Poliția a deschis o anchetă după ce un sindicalist de la Universitatea din Craiova ar fi fost bătut de bărbați cu cagule

Poliția a deschis o anchetă după ce un sindicalist de la Universitatea din Craiova ar fi fost bătut de bărbați cu cagule

Poliția a deschis o anchetă după ce un sindicalist de la Universitatea din Craiova ar fi fost bătut de bărbați cu cagule
Polițiștii din Olt au început o anchetă după ce vicepreședintele unui sindicat al Universității din Craiova a acuzat că a fost oprit în trafic de o mașină în care erau indivizi cu cagule pe cap și care l-au bătut cu bâte. Acesta ar fi primit mai multe mesaje de amenințare înainte.

Potrivit reprezentanților IPJ Olt, vicepreședintele Sindicatului „Solidaritatea” din cadrul Universității din Craiova, angajat la Stațiunea de Cercetare Agricolă Caracal, a sunat marți seara pentru a anunța că a fost lovit de bărbați cu cagule pe cap, dar nu a putut oferi date despre agresori. Presupusa victimă a declarat doar că mașina era gri.

„S-a deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Polițitii Secției de Rurale de Poliție Osica de Sus desfășoară activități în vederea stabilirii situației de fapt și identificare celor care ar fi săvârșit fapta”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Bărbatul lucrează la Stațiunea de Cercetare Agricolă Caracal ca muncitor necalificat și are 38 de ani.

Președintele Sindicatului „Solidaritatea” din cadrul Universității din Craiova, Mugurel Popescu, a declarat că sindicaliștii Stațiunii Caracal au deschis un proces în instanță pentru a li se plăti drepturile salariale pe 2.500 de ore suplimentare, iar din momentul începerii acestui proces au primit mai multe amenințări.

„Au fost amenințați de director că vor fi dați afară până la 1 decembrie 2018. Nu au fost dați afară, dar directorul a revenit cu amenințările și a spus că îi va da afară până la Paște. Și vicepreședintele de sindicat a primit mai multe mesaje de amenințare, iar după aceste mesaje a fost agresat marți. A fost oprit în trafic de o mașină cu numere de Bulgaria în care erau patru bărbați cu cagule pe cap. Doi dintre acești bărbați au coborât din mașină și l-au bătut cu bâtele”, a spus Mugurel Popescu.

Acesta a însoțit, miercuri, victima la IML Slatina pentru a i se elibera certificat medico-legal.

La rândul său, managerul Stațiunii de Cercetare Caracal, Marius Bran, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a aflat despre acest incident abia miercuri dimineață, afirmând despre bărbatul lovit că este „o persoană conflictuală”.

„Eu am aflat în această dimineață de incident. Nu știu cine ar fi putut să îi facă acest lucru. Știu doar că este o fire conflictuală în relațiile cu colegii de serviciu, dar și în exterior”, a spus directorul.

În ce privește procesul, Marius Bran a declarat că „președintele de sindicat are o revistă în care critică conducerea Universității din Craiova și conducerea stațiunii. Ne-a făcut mai multe plângeri. Organele de anchetă vor dovedi ce s-a întâmplat de fapt și cine l-a agresat. Președintele și vicepreședintele folosesc acest eveniment cu astfel de declarații pentru a aduce din nou un prejudiciu de imagine Universității din Craiova. Eu nu am nicio problemă personală cu niciun angajat al stațiunii. Procesul pentru orele suplimentare îl au nu cu mine, ci cu Universitatea din Craiova, iar revendicarea este făcută doar de 10 persoane, unele nemaifiind acum angajate ale stațiunii. Orele suplimentare sunt făcute înainte de a ajunge eu manager”, a spus Marius Bran, directorul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Caracal.

Foto: Pixabay

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit