Poliția anchetează un caz în care un bărbat ar fi vrut să ia o fetiță de pe stradă, în Bacău
Potrivit IPJ Bacău, tatăl unei fete a sesizat polițiștii, marți seara, că un bărbat a abordat-o pe fiica lui pe o stradă din Onești.
„În seara zilei de 24 septembrie, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat de 37 ani cu privire la faptul ca fiica minoră a fost abordată de un bărbat necunoscut care ar fi încercat să o ia în brațe. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au purtat discuții cu minora și tatăl acesteia și au început verificările pentru stabilirea situației de fapt. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate”, a declarat Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Tatăl fetei a publicat și pe rețele de socializare un apel pentru a-l identifica pe cel care a vrut să-i răpească fata.
„Aseară, în jurul orei 20, fiica-mea în vârstă de 10 ani s-a deplasat la mătușa ei într-un bloc vecin (…) pentru a ridica ceva acte, iar la întoarcere a fost acostată de un individ în jur de 45-50 de ani, cărunt, circa 170-175 înălțime, părul în codiță prins pe creștet, prinzând-o în brațe și spunându-i