Poliția din Cluj-Napoca anchetează furtul a trei biciclete de 15.000 de euro
Conform unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Județeană Cluj, polițiștii au fost sesizați, sâmbătă dimineață, despre furtul a trei biciclete din incinta unui club sportiv din Cluj-Napoca.
Astfel, în noaptea de vineri spre sâmbătă, persoane necunoscute au intrat, forțând un geam termopan, într-o cameră a unui club sportiv situat pe strada Valeriu Bologa, de unde au furat trei biciclete. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 15.000 de euro.
Conform sursei citate, în acest caz se fac cercetări pentru furt calificat și se încearcă identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.
Furtul a avut loc înaintea unei competiții sportive desfășurate în Cluj, la care au participat peste 500 de cicliști, unii în cursa de 70 de kilometri, iar alții în cursa de 30 de kilometri. Un ciclist și două cicliste au ratat această etapă de concurs, din cauza furtului bicicletelor.