Poliția finlandeză a desființat o tabără de cerșetori români de etnie romă

Publicat: 15 02. 2012, 11:58
Actualizat: 24 02. 2012, 21:27

Poliția din Helsinki a desființat o tabără amplasată de mai mulți cerșetori români de etnie romă în estul capitalei finlandeze, relatează cotidianul Helsingin Sanomat în ediția electronică.

Corturile și bunurile au fost strânse și transportate la o secție de poliție din capitală. Polițiștii au lăsat însă un anunț în limba română în care îi instruiau pe imigranții români să își recupereze bunurile de la secția respectivă. Măsura adoptată de poliția finlandeză nu vizează o anumită infracțiune, ci doar implementarea unei interdicții de amplasare de tabere în zona metropolitană a capitalei.

Polițiștii finlandezi au descoperit un alt adăpost improvizat sub un pod care traversa o autostradă din apropiere. Unul dintre membrii forțelor de ordine a declarat că, din punctul de vedere al poliției, cea mai mare problemă constă în faptul că romii care locuiau în tabăra improvizată traversau autostrada prin locuri nepermise. Ministerul finlandez de Interne urmează să înființeze un grup de lucru însărcinat cu gestionarea problemei cerșetoriei în structura căruia vor intra oficiali guvernamentali, miniștri, ofițeri de poliție și funcționari locali din Helsinki.