„În perioada 1 februarie – 9 martie 2017, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru verificarea legalității operațiunilor de import și achiziții intracomunitare, transport, depozitare și comercializare a florilor și plantelor ornamentale. Astfel, polițiștii de la inspectoratele de poliție județene, secțiile de poliție transporturi și de la Poliția Capitalei au efectuat 507 acțiuni, în cadrul cărora au fost verificate 2.110 societăți comerciale, 6.467 de persoane fizice și 7.242 de autovehicule. La activități au participat 4.739 de polițiști, 945 de la investigarea criminalității economice, 1.253 de polițiști rutieri, 2.359 de la ordine publică și 182 de la transporturi, care au fost sprijiniți de specialiști din cadrul A.N.S.V.S.A. și M.A.D.R.”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), remis sâmbătă MEDIAFAX.
Astfel, echipele de control au constatat 215 infracțiuni, dintre care 27 de fapte de evaziune fiscală. Toodată, au fost aplicate aproape 3.000 de sancțiuni contravenționale, dintre care peste 1.500 de natură economică, în valoare totală de 4.619.438 de lei.
„Pe parcursul acțiunilor desfășurate, au fost indisponibilizate sau confiscate 13.726 de fire de flori din achiziții intracomunitare, 35.648 de fire de flori din import, 22.822 de fire de flori produse în România, 332 de plante ornamentale și 1.743 kg. de plante pentru decorațiuni, în valoare totală de peste 207.000 de lei”, potrivit sursei citate.
Totodată, polițiștii au constatat 84 de infracțiuni la regimul siguranței rutiere și au aplicat 7.723 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier (35 pentru alcool), în valoare de 1.158.450 lei.
Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au reținut 602 permise de conducere și au retras 247 de certificate de înmatriculare.