Poliția Locală Târgu Mureș, sesizată despre bannere care acuză UDMR că au „pedepsit” orașul
Biroul de presă al vicepreședintelui politic al UDMR, deputatul Borbely Laszlo, a anunțat printr-un comunicat că politicianul a depus, luni, o plângere prealabilă la Primăria Târgu Mureș și la Poliția Locală, cerând înlăturarea bannerelor cu textul „Oraș pedepsit de deputații Kelemen Hunor și Borbely Laszlo”, în română și maghiară, apărute în oraș, și identificarea autorilor acțiunii.
Bannerele respective au apărut după ce peste 100 de sportivi au protestat, vineri dimineață, timp de o oră, împotriva liderilor UDMR, nemulțumiți de depunerea, de către aceștia, a unor amendamente împotriva transferării în proprietatea orașului a unor baze sportive precum Clubul Sportiv „Mureșul”, Ștrandul „1 Mai”, Sala Sporturilor și Patinoarul Artificial.
Potrivit plângerii prealabile depuse de Borbely, bannerele bilingve au apărut în Târgu Mureș, vineri, în zona Complexului de Agrement „Mureșul” și cea a Parcului Municipal, iar ulterior și în alte părți ale orașului. Borbely apreciază că acestea au un mesaj „denigrator, calomnios, de publicitate politică” și contravin legii.
„De asemenea, conținutul acestor bannere contravine prevederilor articolelor 72 și 252 din Noul Cod Civil privind respectarea dreptului la demnitate, prevederilor articolului 47 aliniatul 3 din Legea 14/2003 privind partidele politice, conținând un mesaj de publicitate politică în afara campaniei electorale”, se arată în plângerea prealabilă depusă de Borbely.
Acesta arată că nerespectarea obligației „de a afișa în mod vizibil elementele de identificare ale panoului publicitar prin inscripționarea acestora cu informații privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscală a acestuia și numărul autorizației de construire” este sancționată potrivit Legii 185/2013, cu amendă contravențională de la 5.000 la 10.000 de lei.
Potrivit aceleiași surse, dacă în termen de 24 ore nu vor fi luate măsuri pentru înlăturarea bannerelor, se va adresa instanței de contencios administrativ „pentru luarea unor măsuri provizorii pentru încetarea acestei nelegalități”.
„Fiind vorba de locuri de amplasare cu un grad mare de vizitatori și de persoane care sunt personalități publice și sunt lezate de o expunere socială accentuată, vom introduce acțiune pentru prejudiciul moral suferit, atât pe cale civilă, cât și pe cale penală, având în vedere faptul că în urma deciziei Curții Constituționale din 29 aprilie 2013, infracțiunile de calomnie și insultă pot fundamenta din nou plângeri penale”, se mai arată în plângerea depusă de liderul UDMR.
Peste 100 de sportivi au protestat, vineri dimineață, timp de circa o oră, împotriva liderilor UDMR, nemulțumiți de depunerea, de către aceștia, a unor amendamente împotriva transferării în proprietatea orașului a unor baze sportive precum Clubul Sportiv „Mureșul”, Ștrandul „1 Mai”, „Sala Sporturilor” și Patinoarul Artificial.
Protestatarii, reprezentând mai multe ramuri sportive – handbal, volei, baschet – au purtat pancarte pe care scria „Târgu Mureș – oraș pedepsit de deputații Kelemen Hunor și Borbely Laszlo”, „Parlamentarii Kelemen Hunor și Borbely Laszlo vor să ne lase fără baze sportive, oferindu-le bucureștenilor”, „Keep Calm și cere-i lui Borbely Laszlo patinoarul înapoi” și „Stop abuzurilor parlamentarilor UDMR. Nu furați bazele sportive ale orașului”.
Tudor Dorel Rad, președintele echipei de handbal „Mureșul”, a declarat presei că sportivii de performanță sunt nemulțumiți de faptul că parlamentarii amintiți au depus un amendament împotriva transferării în proprietatea orașului a unor baze sportive, prin menținerea lor la Ministerul Tineretului și Sportului.
De cealaltă parte, deputatul Borbely Laszlo – care nu s-a întâlnit cu protestatrii – a susținut în fața presei că protestul „nu se justifică”.