Patruzeci de motocicliști ai Brigăzii Rutiere vor fi, de joi, pe străzile Capitalei. Polițiștii vor reveni în trafic cu echipamente noi și spun ei, toleranță zero pentru șoferii care încalcă regulile de circulație.
Motocicliștii Brigăzii Rutiere au susținut, miercuri, antrenamentul pe care îl fac în fiecare primăvară, cu o zi înainte să revină în trafic. Ca element de noutate, pentru pentru 2020 au fost achiziționate zece motociclete noi, iar echipamentele polițiștilor au fost înlocuite complet. Vorbim aici despre căști, mănuși, costume și ghete, atât pentru vară cât și pentru vreme rece.
Din punct de vedere tehnic, motocicletele polițiștilor rutieri sunt BMW R 1200 RT, modelul pentru poliție. Motoarele au 85 de cai putere, cântăresc peste 330 de kilograme și ating 220-240 de kilometri pe oră.
„Motocicliștii de la Brigada Rutieră au cea mai mare mobilitate și fac față presiunii timpului la intervenții. Intervenim în foarte multe cazuri, chiar și în ajutorul ambulanțelor, când, de cele mai multe ori, le deschidem calea pentru a putea ajunge în timp util la spital. Ce este imbucurator este faptul că anul trecut nu a fost nici un eveniment rutier in care sa fi fost implicati motociclisti de la Brigada Rutiera”, a spus agentul şef adjunct Lucian Cuțăr.
La rândul său, agentul șef principal Gheorghe Marin, veteranul echipei de motocicliști, are și un mesaj pentru șoferi: „Ne putem strecura cu mare ușurință printre mașini, nu prea are cum să ne scape nimeni, mai ales că noi vom avea toleranță zero mai ales pentru șoferii care comit abateri grave”, a spus Marin.