Poliția Română se pregătește pentru schimbări semnificative. Cum vor patrula polițiștii în mediul rural
„Conducerea Poliției Române se află în proces de consultare cu unitățile centrale și teritoriale de poliție, precum și cu organizațiile sindicale și profesionale, în vederea adoptării celor mai bune soluții care vor asigura un serviciu polițienesc permanent și de calitate, precum și respectarea drepturilor personalului și refacerea capacității de muncă a acestuia. Pentru că zilele trecute, în spațiul public au fost făcute referiri la situația de la unele posturi de poliție comunale, precizăm că pentru structurile de poliție din mediul rural, au fost propuse, în general, formule de asigurare a permanenței serviciului polițienesc și prin constituirea de patrule cu polițiști din cadrul mai multor posturi și secții de poliție”, transmite IGPR printr-un comunicat de presă.
În ceea ce privește intervenția polițiștilor la evenimentele semnalate, aceasta se realizează după regula ,,cel mai aproape de locul producerii evenimentului sesizat intervine”, precizează Poliția Română.
Potrivit sursei citate, „modul de organizare a programului de lucru la nivelul unităților de poliție se va baza pe principiul flexibilității, ținând cont de specificiul activității derulate, situația operativă, deficitul de personal, astfel încât activitățile de mențiere a ordinii publice și de cercetare a infracțiunilor să își păstreze caracterul conferit în reglementările legislative și anume, acela al continuității”.
„Programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal sunt reglementate prin O.M.A.I. nr. 577, din 8 august 2008. În acest sens, prin program de lucru se înțelege perioada în care polițistul își desfășoară activitatea și îndeplinește sarcinile și atribuțiile de serviciu potrivit prevederilor fișei postului. Durata programului de lucru al polițistului este, de regulă, 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, cu un repaus săptămânal de 2 zile, de regulă sâmbăta și duminica. Acesta poate fi organizat în zilele lucrătoare, în intervalul orar 08,00-16,00,în schimburi de 8/12 ore sau ture de 24 de ore, chiar și prin intercalarea acestora, în funcție de dinamica misiunilor. Întrucât situația operativă și numărul polițiștilor încadrați diferă de la o unitate de poliție teritorială la alta, este imposibilă adoptarea unui mod unitar de organizare a programului de lucru, la nivel național”, explică polițiștii.
Pe 7 februarie, ministrul Carmen Dan a anunțat, într-o conferință de presă, că Poliția Română va prezenta în maximum două săptămâni soluții cu privire la programul de lucru al polițiștilor, pentru a nu mai fi nevoie să fie chemați oameni de acasă și să asigure totuși continuitatea.
„De acest spor de 40% pentru perioada cât polițiștii stăteau acasă dar ar fi putut fi chemați la muncă au beneficiat aproximativ 8.000 de polițiști, din cei 127.000 de angajați ai ministerului. Acest spor s-a decis printr-un amendament susținut în Parlament cu ocazia adoptării Legii de aprobare a ordonanței nr 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, fiind valabil, evident, doar pentru anul trecut. Deci nu a fost introdus prin legea salarizării”, spunea Carmen Dan.