Poliția și Ambulanța Vaslui, acuzate că au ajuns după 30 de minute la un accident în care un copil de 4 ani a fost lovit mortal
În urma accidentului produs la Murgeni, în județul Vaslui, un copil de patru ani a fost lovit mortal o mașină condusă de un șofer de 35 de ani.
Oamenii acuză că atât Poliția, cât și Ambulanța au ajuns târziu la accident. La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui a fost deschisă o anchetă internă.
„Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui a dispus efectuarea de verificări cu privire la intervenția polițiștilor în cazul acestui accident rutier, la finalizarea acestora urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat transmis de către IPJ Vaslui.
La rândul lor, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui se scuză și spun că la solicitare a fost trimisă o autospecială de la Bârlad, care, într-adevăr, a ajuns în 30 de minute.
„La Murgeni avem un echipaj cu asistent, care era plecat la un alt accident rutier. Am trimis echipajul cu medic de la Bârlad și într-adevăr a ajuns în jumătate de oră, că atât se face. A fost găsit un copil lovit de mașină, în stop cardiac, cu traumatism cranian și toracic, s-au făcut manevre de resuscitare, însă s-a declarat decesul”, a explicat Daniel Ungureanu, purtător de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.
Polițiștii au stabilit că accidentul de la Murgeni s-a produs după ce copilul în vârstă de 4 ani ar fi ieșit brusc din spatele unei mașini parcate și a apărut în fața celei care l-a lovit. Pe numele șoferului a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.