Polițist de la Transporturi găsit împușcat în cap, în mașina de serviciu
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, duminică dimineață polițiștii au fost sesizați prin numărul de urgență 112 de către un angajat al Poliției Transporturi că un subaltern de-al său, din cadrul acestei structuri, a fost găsit împușcat în mașina de serviciu.
Conform sursei citate, polițiștul de la Transporturi, în vârstă de 41 de ani, intrase de serviciu la ora 08.00, iar două ore mai târziu el a fost găsit cu o plagă în zona capului, în mașina de serviciu, parcată pe un drum lăturalnic din apropierea localității Fetești.
Cel care l-a găsit a fost unul dintre superiorii săi, care a și sunat la 112.
Medicii de la Serviciul de Ambulanță Ialomița care au mers la fața locului au constatat că polițiștul avea semne vitale și au solicitat intervenția unui elicopter SMURD, care l-a preluat pe bărbat și l-a transportat la Spitalul de Urgență Floreasca din București.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat pentru MEDIAFAX că polițistul a fost dus în sala de operații, fiind în stare foarte gravă.
În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că, cel mai probabil, este vorba despre o tentativă de suicid și că angajatul Poliției Transporturi s-a împușcat cu arma din dotare, care este un pistol Carpați.
Colegii din tura de noapte pe care polițiștul i-a schimbat duminică dimineață când a intrat în serviciu au spus că nu au remarcat la comportamentul acestuia nimic care să le dea de gândit că se va putea petrece un astfel de incident.