Polițist pe motocicletă, SPULBERAT de un automobil care circula PE CONTRASENS
Polițistul circula regulamentar cu motocicleta pe DN 71, dar a fost surprins de automobilul care intrase cu viteză pe contrasens și nu l-a mai putut evita. Impactul a fost devastator, bucăți din motocicletă fiind împrăștiate la zeci de metri de locul accidentului. Polițistul a murit pe loc.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Alexandra Cristina Ciurea, accidentul s-a produs pe DN71 București – Târgoviște, la intersecția cu DJ 711B.
„Din primele cercetări, un conducător auto de 38 de ani a circulat pe contrasens, intrând în coliziune cu un motociclist, respectiv colegul nostru” a declarat Ciurea. „Din accident a rezultat decesul colegului nostru. Avea 40 de ani și își desfășura activitatea în cadrul Poliției Rutiere Dâmbovița.”
Traficul a fost blocat în zona producerii accidentului, iar circulația rutieră a fost deviată prin localitățile Racovița și Cazaci.
Foto: Poliția Dâmbovița