Polițista care și-a înjunghiat șeful, acuzându-l de viol, condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare
Polițista Melania Renghea, care și-a înjunghiat fostul șef de la Poliția Balș, pe Gheorghe Barbu, a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor. În fața instanței, polițista și-a recunoscut fapta, beneficiind astfel de o pedeapsă redusă. Decizia nu este însă definitivă.
Melania Renghea mai trebuie să îi plătească fostului ei șef și 5.000 de lei daune materiale și 20.000 de lei daune morale, au decis judecătorii Tribunalului Olt, conform presei locale.
n 26 decembrie 2012, polițista Melania Renghea de la Poliția Balș și fostul său superior Gheorghe Barbu au ajuns la spital după ce femeia, care susține că polițistul ar fi violat-o, l-a înjunghiat pe acesta de mai multe ori în abdomen.
Comisarul Gheorghe Barbu din cadrul Secției de Poliție Balș a fost înjunghiat de mai multe ori în abdomen și la picioare de către Melania Renghea. Femeia a lucrat în cadrul Secției Balș, comuna Bobicești, care intră în subordinea comisarului Barbu, iar în urmă cu câteva luni solicitase și obținuse mutarea la Secția de Poliție din localitatea olteană Brâncoveni.
Potrivit anchetatorilor, femeia a fi mers cu autoturismul său în Morunglav, localitatea de domiciliu a fostului său șef și, sub pretextul că vrea să îi transmită un mesaj, l-ar fi chemat pe acesta în autoturismul său și, în urma discuției cu acesta, l-ar fi înjunghiat de mai multe ori în zona abdominală.
Soțul polițistei a susținut încă de atunci că aceasta ar fi fost violată în trecut de către comisarul Gheorghe Barbu, la acea vreme șeful polițistei. Acesta spune că a aflat de toată povestea abia în 22 decembrie 2012 și că a încurajat-o pe aceasta să depună plângere, lucru care s-ar fi petrecut în data de 24 decembrie 2012, la DIICOT Craiova.
Șeful DIICOT Craiova, Adrian Glugă, susține că în cuprinsul plângerii depuse de polițistă sunt menționate nume de la vârful Poliției Olt.
Concret, în plângerea depusă de femeie, pentru viol și șantaj, sunt menționate numele șefului Poliției Balș, Ion Șotea, al șefului Inspectoratului de Poliție Olt, Ion Voicu și al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, la care Barbu ar fi dus-o pe polițistă pentru a întreține relații sexuale cu ei.
În acest caz DIICOT și-a declinat competența către Parchetul Curții de Apel Craiova.
După acest caz au ieșit la iveală mai multe probleme la Poliția Județeană Olt, unde conducerea MAI declanșase verificări încă din toamnă în legătură cu organizarea în aprilie 2010 a unui concurs pentru ocuparea funcției de șef al Poliției Drăgănești-Olt – concurs la care șeful Poliției Balș a avut calitatea de membru al comisiei -, existând suspiciuni de fraudare a examenului.
În urma controalelor MAI, șeful Poliției Balș, Ion Șotea, și cinci șefi din Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt sunt cercetați disciplinar pentru neglijență în serviciu.