Prima pagină » Știri » Polițiști BCCO s-au fotografiat în fața sediului IPJ Alba în tricouri cu imaginea lui Berbeceanu

Polițiști BCCO s-au fotografiat în fața sediului IPJ Alba în tricouri cu imaginea lui Berbeceanu

Polițiști BCCO s-au fotografiat în fața sediului IPJ Alba în tricouri cu imaginea lui Berbeceanu
Polițiști BCCO , fotografie în semn de respect pentru Berbeceanu

Cinci polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia s-au fotografiat, marți, în fața sediului Poliției Județene Alba având un steag tricolor și fiind îmbrăcați în tricouri albe pe care era inscripționată fotografia fostului șef al structurii Traian Berbeceanu și mesajul „Integritate, Curaj, Respect”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Imaginile au fost postate ulterior atât pe paginile de Facebook ale polițiștilor, cât și pe pagina special creată pe rețeaua de socializare pentru susținerea lui Traian Berbeceanu, intitulată „Respect Traian Berbeceanu” și care are aproape 22.000 de aprecieri.

Pe aceeași pagină apare o altă fotografie, de la o întâlnire pe care Traian Bebeceanu ar fi avut-o, tot marți, cu foștii săi colegi într-un local din Alba Iulia, unde au sărbătorit împreună Ziua Poliției Române.

Fotografiile sunt însoțite de un mesaj care i-ar aparține comisarului Traian Berbeceanu: „Nimic nu poate egala cinstea și onoarea de a vă avea colegi ! Nicio distincție, premiu sau promovare, nicio avansare, nimic nu poate să egaleze gestul vostru de astăzi ! Simplu, fără vreo fanfară sau uniformă de ceremonie, fără discursuri lipsite de conținut…doar cu drapelul tricolor și într-o liniște demnă ați arătat lumii întregi cum sunt polițiștii adevărați ! Vă mulțumesc din suflet!”.

Fostul șef al BCCO Alba Traian Berbeceanu a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat de procurorii DIICOT că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În același dosar sunt cercetați soții Titus și Ramona Biriescu, considerați liderii grupării infracționale specializate în comerț ilegal cu petrol, arestați de asemenea în 24 octombrie 2013.

Potrivit procurorilor DIICOT, soții Titus Gabriel și Anișoara Ramona Biriescu au „sponsorizat” BCCO Alba Iulia, prin intermediul comisarului Traian Berbeceanu. Din documentele anchetatorilor reiese că cei doi soți au sponsorizat indirect, prin comisarul Traian Berbeceanu, cu calculatoare și alte bunuri sau servicii, BCCO Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Hunedoara, unde lucrează soția comisarului.

Procurorii arătau că Traian Berbeceanu i-ar fi ajutat pe membrii grupării, dându-le informații despre investigațiile DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracțiuni economice de către membrii acestei grupări. Berbeceanu i-ar fi anunțat și despre percheziții și audieri de martori și le-ar fi spus cum pot evita probarea activităților infracționale, atenționându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

DNA informa, săptămâna trecută, că șeful DIICOT Alba, Ioan Mureșan, Alin Muntean, ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba, și Nicolaie Cean, fost procuror DIICOT, în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu, respectiv complicitate la această infracțiune, în legătură cu instrumentarea dosarului Berbeceanu, în care acesta ar fi fost reținut fără probe.

Dosarul lui Traian Berbeceanu ar fi fost fabricat după ce acesta ar fi refuzat solicitarea lui Ioan Mureșan de a-l numi șef de serviciu pe ofițerul Alin Muntean, reieșea din ordonanța DNA privind urmărirea penală a șefului DIICOT Alba, a lui Muntean și a unui procuror de la Parchetul Tribunalului Alba.

Ulterior, Traian Berbeceanu afirma că încă de când a fost reținut și arestat în dosarul care i-ar fi fost fabricat și-a pus încrederea în DNA și a sperat că procurorii anticorupție vor demonstra că este victima unei înscenări și că odată aflat adevărul va fi repus în funcție.

În prezent, Traian Berbeceanu lucrează pe o funcție de execuție în cadrul Departamentului de Logistică al Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara.

 

Autor
Autor

Citește și