Polițiștii constănțeni au prins 20 de bărbați care comiseseră peste 30 de furturi din locuințe

Polițiștii constănțeni au prins 20 de bărbați care comiseseră peste 30 de furturi din locuințe
Publicat: 16/07/2013, 22:35
Actualizat: 16/07/2013, 22:35

Polițiștii constănțeni au reușit anihilarea unei grupări specializate în furtul din locuințe, care a comis peste 30 de furturi, din toamna anului 2011 până în primăvara acestui an, creând un prejudiciu de două milioane de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al IPJ Constanța, polițiștii constănțeni, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au stabilit că din această grupare făceau parte 20 de bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 39 de ani, din Constanța, Hârșova, Cobadin, Murfatlar, Ovidiu, Babadag și Bacău.

Anchetatorii au stabilit că între octombrie 2011 și aprilie 2013 cei 20 de bărbați au comis 32 de furturi din locuințe și două tâlhării.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul creat de această grupare se ridică la aproximativ două milioane de lei.

Ancheta a fost preluată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Temperaturile scad drastic în România. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea în următoarele...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cartea de identitate, pe telefonul mobil! Un nou proiect al Guvernului
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
„De ce, Doamne, mi-ai luat sensul vieții?” Igor Cuciuc, distrus de durere după ce și-a...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Inteligența Artificială Generală este aici! Descoperirea făcută de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din...