Polițiștii de la Antidrog și Ministerul Justiției au primit 400.000 de dolari din SUA, ca parte a prejudiciului recuperat de la traficanți

Publicat: 11 10. 2012, 19:11
Actualizat: 07 07. 2016, 03:55

Agenția Antidrog din SUA (DEA) a transferat astăzi 400.000 de dolari către Oficiul Național de Prevenire a Criminalității și Cooperare pentru Recuperarea Creanțelor provenite din Infracțiuni (ONPCCRCPI) din cadrul Ministerului Justiției și Structurii Antidrog din Poliția Română. Suma reprezintă o recunoaștere a contribuției acestor structuri la recuperarea prejudiciului provocat de traficanții de droguri, prin confiscarea unor bunuri, conform unui comunicat al Ministerului Justiției.

Poliția va primi 75% din sumă, iar Ministerul Justiției restul de 25%.

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a reamintit buna colaborare între autoritățile române și cele americane în cursul unei anchete desfășurate în anii 2007-2008, privind traficul de droguri.

„Dorim să recunoaștem sprijinul vital acordat de autoritățile române pe tot parcursul acestei complexe anchete care a dus la destructurarea unei vaste operațiuni de trafic de droguri și spălare de bani. Dorim de asemenea să recunoaștem pașii considerabili făcuți recent de România în domeniul confiscării bunurilor provenite din infracțiuni, sub conducerea plină de dedicare a Ministerului Justiției”, a declarat Mark Gitenstein.

„Această abordare reflectă o componentă majoră a Strategiei Naționale Anticorupție, care pune accent pe confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni și a averilor dobândite ilicit. Urmare modificărilor aduse anul acesta Codului Penal, apreciem că în prezent cadrul legislativ este complet”, a declarat și Mona Pivniceru, ministrul Justiției.

 

Șeful Poliției Române, Petre Tobă, a declarat că de-a lungul timpului colaborarea cu autoritățile din SUA a condus la rezolvarea a zeci de cazuri complexe și s-au dezvoltat „adevărate relații de prietenie între polițiștii români și colegii americani”.

„Pentru a ajunge la finalul unei operațiuni, respectiv destructurarea unor grupări organizate și arestarea membrilor lor, este nevoie de foarte multă muncă, de colaborare polițienească, respectiv schimb de informații, supraveghere operativă, schimb de proceduri etc., toate acestea conducând la descoperirea întregii rețele criminale”, a mai spus Tobă.