Bogdan Bănică, vicepreședintele SNPR Decus, a scris, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că are semnale că polițiștii detașați pe litoral stau în condiții foarte proaste.
„Ca în fiecare an în sezonul estival, în toate stațiunile de pe litoralul românesc sunt detașați/delegați în misiune polițiști din toate județele țării pentru a asigura un climat de normalitate turiștilor aflați în concediu. Și tot ca în fiecare an, am semnale că aceștia fac obiectul bătăii de joc a comandanților laureați, fiind cazați în spații în care șefuții nu și-ar lăsa nici măcar animalul de companie pentru montă”, scrie Bogdan Bănică.
Acesta le-a transmis colegilor săi polițiști să îi „orice aspect negativ în ceea ce privește condițiile de cazare, masă sau nemulțumirile legate de latura profesională pe perioada misiunii, pentru a le putea verifica personal și pentru a întocmi un material ce va fi înaintat către conducerea #IGPR și #MAI în vederea remedierii acestora”.
„Haideți să punem cu toții umărul și să începem să avem curajul să ne împotrivim transformării Poliției Române într-o societate de tip SRL patronată de câte un șmecheraș înstelat. Și însetat”, a mai scris Bănică.
foto: Facebook / Bogdan Bănică / snprdecus.ro