Polițiștii din întreaga țară au ținut un moment de reculegere în memoria agentului omorât în misiune – VIDEO

Publicat: 03 06. 2019, 13:34

This browser does not support the video element.

Polițiștii din cadrul Filialei Otopeni a Sindicatului Europol, cât și colegi din alte organizații sindicale au aprins, luni, lumânări în fața sediului Ministerului Afacerilor Interne, în memoria colegului lor Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Timiș.

Agentul, care lucra la Postul de Poliție Recaș, a fost împușcat mortal, în misiune, de un fugar, respectiv Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din orașul Lugoj, care era dat în urmărire internațională pentru tâlhărie.

Până la ora transmiterii știrii, bărbatul nu a fost prins.

Conform oamenilor legii, polițiștii din cadrul IPJ Timiș se aflau în căutarea bărbatului dat în urmărire internațională. Aceștia l-au depistat pe suspect într-o casă din localitatea Izvin. Polițiștii, unii îmbrăcați în civil, au înconjurat imobilul, iar suspectul a sărit pe un geam, moment în care a dat față în față cu polițistul pe care l-a împușcat. Acesta ar fi fost atins de două gloanțe în zona pieptului și a gâtului, iar echipajul medical sosit la fața locului a încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. Ulterior, ceilalți colegi ai polițistului au pornit în căutarea suspectului, iar bărbatul a intrat într-o curte din localitate, de unde a încercat să fure o mașină. Nu a reușit, pentru că un polițist l-a ajuns din urmă și a tras mai multe focuri de armă asupra suspectului, reușind să-l rănească în zona umărului. Bărbatul a reușit însă să fugă.