Polițiștii protestează alături de copii la sediul MAI. Lider de sindicat: Rata de infectare în rândul cadrelor MAI, mai mare decât cea din rândul medicilor- FOTO/ VIDEO
Aproximativ 100 de polițiști vor protesta joi, 5 noiembrie, în fața Ministerului de Interne, întrucât sunt nemulțumiți de faptul că sunt de la anumite reglementări din legislația muncii, printre care cea care se referă la indemnizația de 75% pe zi destinată părinților care trebuie să plătească alte persoane să stea cu cei mici acasă.
„Polițiștii care au fost infectați și care au trebuit să se carantineze și să se izoleze au plătit in banii lor camere de hotel și alte spații pentru a nu merge în familie infectați și pentru a nu pune în pericol viața familiei. Ministerul (n.r. de Interne) nu ne-a pus la dispoziție spații de cazare, deși am văzut că altor categorii – șoferilor, marinarilor – le-au pus la dispoziție astfel de spații. Mai mult decât atât, stimulentul de risc, pe care nu l-am cerut inițial deoarece am apreciat și noi că medicii sunt cei mai expuși, iată că astăzi, în afară de medici, avem asistenți sociali, cadre didactice și mai noi și polițiștii locali sunt propuși pentru acest stimulent de risc. Vă aduc aminte că în momentul de față avem 4.500 de infectări din totalul de 125.000 de cadre ale MAI iar în Sănătate, din 300.000 de angajați, sunt 6.000 de infectări. Rezultă că rata de infectare, ca procent, este mai mare în rândul nostru decât în rândul medicilor”, a declarat Cosmin Andreica în cadrul protestului de la MAI, care se desfășoară la momentul transmiterii acestei știri.
Știre inițială
Polițiștii reclamă faptul că nu beneficiază de zile libere plătite și nici de indemnizația de 75% pe zi pentru a putea plăti alte persoane care să îi supravegheze pe cei mici.
„Această nouă abordare a MAI face ca colegii noștri să ajungă în situații disperate, să închidă copiii în case pe durata serviciului sau să vină cu ei la serviciu. Asta, pentru că sunt în imposibilitatea asigurării unor condiții de siguranță pentru copiii lor”, a declarat pentru EuropaFM Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol.
Liderul sindicatului Europol: Unii polițiști vin cu copiii la serviciu pentru că nu îi pot lăsa în siguranță acasă!
De asemenea, acesta a remintit faptul că pe durata stării de urgență polițiștii au beneficiat de această indemnizație, însă noua lege nu îi include și pe ei. Cosmin Andreica a precizat că s-a adresat ministrului de Interne referitor la această problemă, însă lucrurile nu s-au schimbat.
„Am avut discuții la nivelul MAI și la nivelul Ministerului Muncii. Inițial, am primit interpretarea în sensul acordării indemnizației de 75%, însă la două săptămâni, și poziția Ministerului Muncii s-a schimbat. Explicația conducerii Ministerului de Interne a fost că legea nu este clară. Legea a fost întocmită de dumnealor, tot în mâna lor stă interpretarea”, a mai susținut liderul sindicatului Europol.