Prima pagină » Știri » Polițiștii ridică documente de la SMURD, în dosarul morții lui Gyuri Pascu

Polițiștii ridică documente de la SMURD, în dosarul morții lui Gyuri Pascu

Polițiștii ridică documente de la SMURD, în dosarul morții lui Gyuri Pascu
Polițiștii ridică, vineri dimineața, documente de la SMURD în dosarul deschis după decesul lui Gyuri Pascu, urmând să se ridice acte și de la Ambulanța București Ilfov, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit surselor citate, este posibil ca la finalul acțiunilor de vineri să înceapă audierile.

Dosarul de moarte suspectă a fost deschis imediat după decesul artistului, potrivit procedurii. Procurorii au cerut fișa de intervenție și alte acte medicale de la Ambulanța București-Ilfov, de la Institutul de Medicină Legală și de la SMURD, pentru unele dintre probele ridicate, polițiști deplasându-se la sediul instituțiilor.

Medicul care a intervenit inițial în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu nu a avut cu el întregul echipament și nu a putut face dovada consimțământului pacientului pentru refuzul de transport la spital, conducerea Ambulanței solicitând sancționarea disciplinară, potrivit medicului Alis Grasu. Întrebată dacă medicul ar fi trebuit să-i facă o electrocardiogramă lui Ioan Gyuri Pascu, Alis Grasu a precizat că ea ar fi făcut o electrocardiogramă, dar că este „mai exagerată ca alți medici”.

Totodată, medicul nu a putut face dovada consimțământului pacientului pentru refuzul de transport la spital.

„Medicul nu are în fișa de intervenție consimțământul pacientului în ceea ce privește refuzul de a fi transportat la spital, deși declară că a propus acest lucru, dar a fost refuzat. (…) Pentru aceste abateri, comisia a solicitat comitetului director al Serviciului de Ambulanță sancționarea disciplinară a medicului, în conformitate cu prevederile codului muncii”, a mai spus Alis Grasu.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, joi, că, în cazul morții lui Ioan Gyuri Pascu, primul medic venit pentru intervenție a decis să nu facă o electrocardiogramă, dar „poate că alt medic făcea”, precizând că oficialii Colegiului Medicilor trebuie să stabilească vinovatul.

Potrivit Ambulanței București-Ilfov, la primul apel dat la ora 03:26 prin 112, motivul invocat a fost „atacul de panică”, în timp ce la al doilea apel, dat la 04:46, motivul solicitării a fost „cianoză, comă”.

„La ora 03:26, s-a primit o solicitare prin 112, motivul invocat fiind „atac de panică”, la care s-a deplasat un echipaj format din medic și ambulanțier. La fața locului a fost consultat un pacient care acuza atacuri de panică și insomnie cu debut în urmă cu mai multe zile; s-a măsurat tensiunea arterială, alura ventriculară, saturația O2, toate acestea fiind în limite normale. Pacientul acuza dureri articulare la nivelul genunchiului, fiind în tratament prin fizioterapie. Domnul Pascu nu a comunicat medicului alte informații privitoare la starea lui de sănătate”, potrivit unui comunicat de presă al Ambulanței București-Ilfov remis joi MEDIAFAX.

Astfel, primul medic care l-a consultat pe artistul Ioan Gyuri Pascu a stabilit diagnosticul de atac de panică și insomnie și i-a administrat tratament cu diazepam.

„Ulterior la orele 04:46 a fost înregistrat un nou apel pentru același pacient, motivul solicitării fiind, de această dată, «cianoză, comă». Primul echipaj care a ajuns la pacient a fost un echipaj de prim ajutor de la SMURD, care a și început manevrele de resuscitare, urmat aproape simultan de un echipaj de terapie intensivă de la SMURD și un echipaj de tip C2 de la SABIF. În conformitate cu procedurile existente, forțele de intervenție fiind suficiente la caz , ambulanță de la SABIF a fost declarată disponibilă la locul solicitării. Pentru analiza unei eventuale răspunderi disciplinare a fost declanșată încă din dată de 26.09.2016, procedura stabilită prin Codul Muncii și RI (regulament intern), prin convocarea comisiei de disciplină, în scopul audierii echipajului care a intervenit la caz”, potrivit documentului citat.

Actorul și cântărețul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, luni dimineață, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Artistul va fi înmormântat vineri, în localitate Agnita din județul Sibiu.

Citește și