Polițiștii și inspectorii RAR au ieșit în trafic, iar rezultatul nu este greu de închipuit
„În perioada 4 decembrie 2014 – 5 ianuarie 2015, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor-general de poliție Petre Tobă, sub coordonarea de specialitate a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), polițiștii de la rutieră, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, au acționat în trafic, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marți, de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
În urma verificărilor, polițiștii au constatat aproape 400 de infracțiuni și au dat peste 26.000 de sancțiuni contravenționale.
În plus, au fost indisponibilizate 58 de autovehicule, a căror stare tehnică punea în pericol siguranța traficului, au fost reținute peste 1.500 de permise de conducere și au fost retrase 1.900 de certificate de înmatriculare.
Echipele de control au verificat, în special, sistemele de frânare și direcție și buna funcționare a farurilor.
Polițiștii au controlat, în total, 51.271 de autovehicule, dintre care 12.037 de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, 33.321 de autovehicule cu o capacitate mai mică de 8+1 persoane și 5.913 de taxiuri.
În urma verificării mașinilor de marfă, au fost constatate 43 de infracțiuni, dintre care 32 la regimul circulației rutiere.
Polițiștii și inspectorii RAR au descoperit 640 de defecțiuni la sistemul de iluminare, 12 la cel de frânare și 11 la sistemul de direcție.
Au fost depistați, de asemenea, peste 150 de șoferi care nu făcuseră inspecția tehnică periodică, 31 care nu aveau asigurarea obligatorie și 28 fără anvelope de iarnă.
Tot în urma acestor controale, au fost reținute 184 de permise de conducere și au fost retrase 418 certificate de înmatriculare, dintre care 131 pentru neefectuarea inspecției tehnice periodice și 287 pentru defecțiuni tehnice.