Polițistul care s-a împușcat în Caracal este în comă profundă, internat la SJU Craiova
Potrivit medicilor de la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, starea bărbatul de 31 de ani este extrem de gravă.
„Este în comă profundă, intubat și ventilat mecanic, stabil hemodinamic. A primit îngrijiri la UPU, a fost investigat, i s-a făcut un computer tomograf cranian și i s-a stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut sever. Are două plăgi la nivelul capului, una de intrare și una de ieșire”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Craiova.
Aceasta a precizat că pacientul a fost internat în secția de Terapie Intensivă pentru Neurochirurgie.
Polițistul de 31 de ani s-a împușcat în cap duminică după-amiază într-un apartament din Caracal. Potrivit polițiștilor, acesta lucra doar de o lună la IPJ Olt.
Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.