Polițistul rănit în accidentul din Giurgiu în care au murit trei colegi ai săi a fost operat

Publicat: 26 09. 2012, 15:30
Actualizat: 27 09. 2018, 21:49

Polițistul rănit în accidentul produs miercuri dimineață în Giurgiu și în urma căruia trei colegi ai săi au murit a fost operat, este în stare staționară și va fi supus altor intervenții chirugicale, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții Spitalului „Bagdasar-Arseni” din Capitală.

„Pacientul este stabil hemodinamic, dar în stare gravă, cu prognostic rezervat. A fost operat întrucât avea ruptură de spină. Acum este la terapie intensivă”, a precizat purtătorul de cuvânt al unității sanitare, dr. Florian Bica.

Potrivit lui Bica, polițistul va fi supus și unei intervenții ortopedice, întrucât are mai multe leziuni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Giurgiu, Cornel Vasilache, a spus că toți cei patru polițiști implicați în accidentul de miercuri sunt angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (MAI), la Secția 14 de Poliție din București.

„Toți sunt angajați ai MAI, la Secția 14 Poliție din București și domiciliază în municipiul Giurgiu, deci făceau naveta la serviciu. Acum se întorceau de la muncă, iar pe DN 5, între localitățile Uzunu și Daia, șoferul a pierdut controlul volanului, mașina ieșind de pe șosea prin dreapta și lovind un parapet al unei parcări”, a declarat Vasilache.

În urma accidentului, și-au pierdut viața polițiștul aflat la volanul mașinii, Alexandru B. (34 de ani), și doi colegi ai acestuia, respectiv Marian G. (38 de ani) și Viorel P. (42 de ani). De asemenea, un al patrulea polițist, Cristian V. (39 de ani), a fost grav rănit, fiind transportat cu o ambulanță la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din București.

Potrivit unor surse din poliție, cei patru polițiști lucrau la Secția 14 din Capitală de aproximativ un an și jumătate, după ce fuseseră disponibilizați de la Școala de aplicații navale Giurgiu, ca urmare a reorganizării Poliției de Frontieră.

La momentul respectiv, aproximativ 20 de polițiști de frontieră disponibilizați au fost angajați la Poliția Capitalei, în Sectorul 4, la secțiile 14, 15, 16 și 26, au precizat sursele citate.

În condițiile în care făceau naveta, cei patru polițiști de la Secția 14 fuseseră puși să lucreze pe aceeași tură. Aceștia veneau și plecau de la serviciu cu mașina unuia dintre ei, contribuind cu toții la benzină, au mai spus sursele citate.

Reprezentanți din Poliție au mers în Giurgiu după accident, fiind făcute toate demersurile pentru a ajuta familiile polițiștilor.