Conform ISU Tulcea, incendiul a cuprins mai multe case din oraș. Nu se cunoaște numărul imobilelor afectate, deoarece, potrivit pompierilor, acestea sunt lipite una de alta, fapt care a și îngreunat intervenția salvatorilor.
La fața locului se intervine cu nouă autospeciale. Reprezentanții ISU Tulcea susțin că, până în acest moment, nu s-au înregistrat victime și că incendiul a fost localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia.
Cauza izbucnirii incendiului va fi stabilită după stingerea completă a acestuia.