Pompierii militari au ajuns prea târziu pentru trei bărbați care au murit într-o fântână fără apă
Pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Cuza Vodă, după ce trei bărbați, toți localnici, care coborâseră într-o fântână fără apă, nu au mai putut ieși la suprafață, potrivit reprezentanților ISU Călărași.
Fântâna respectivă are o adâncime de opt metri și un diametru de un metru și se pare că, la un moment dat, unul dintre bărbați a coborât să ia o unealtă, pierdută cu câteva zile înainte.
Pentru că și-a pierdut cunoștința, alți doi bărbați au coborât să-l ajute, dar și ei au rămas inconștienți.
Vecinii au cerut ajutor prin 112, iar la fața locului s-au deplasat două echipaje de descarcerare, un echipaj SMURD și alte două echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanță al județului Călărași.
Pompierii militari au reușit în jurul orei 17.00 să scoată din fântână prima victimă, un bărbat în vârstă de 57 de ani.
Ulterior, au fost scoși și ceilalți doi, unul de 42 de ani, iar celălalt de 28 de ani.
Cadrele medicale au început imediat protocolul de resuscitare. Cu toate acestea, niciunul dintre bărbați nu a mai putut fi salvat.
Polițiștii au deschis o anchetă, urmând să stabilească în mod exact cum s-a produs tragedia.