Pompierii se folosesc de preoți ca să bage frica în „piromani”
Numărul incendiilor de vegetație uscată și pădure a crescut cu 652% în primul semestru din 2017, față de aceeași perioadă a anului trecut, în aceste cazuri fiind aplicată o singură amendă, în cuantum de 2.500 de lei, iar preoții sunt rugați de șeful ISU Alba să transmită măsuri preventive credincioșilor.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, colonelul Cornel Oprișa, a declarat, miercuri, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, că în primul trimestru din acest an au avut loc 137 de incendii de vegetație uscată și de pădure.
„S-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 2.500 de lei la Mirăslău – Decea. A intrat într-o zonă protejată și, cu sprijinul celor de la poliție, am identificat făptuitorul, o persoană în vârstă. (…) Avem în atenție acest lucru, inclusiv o convocare cu cultul ortodox săptămâna viitoare și inclusiv în bisericii rugăm preoții să le transmită măsurile preventive și pe această linie”, a declarat colonelul Cornel Oprișa.
Potrivit lui Oprișa, în doar patru zile au ars 142,15 hectare de vegetație uscată, 223,8 hectare literă de pădure și 0,5 hectare coronament de rășinoase, iar pentru stingerea acestora s-a intervenit în total cu 438 de persoane și 66 de mijloace de la ISU Alba, ISU Cluj, IPJ Alba, IJJ Alba, SVSU, lucrători silvici și cetățeni.
Prefectul județului Alba a recomandat aplicarea mai multor amenzi și prinderea făptuitorilor și a cerut Poliției Alba să lucreze cu ISU pentru a-i prinde pe cei care dau foc vegetației uscate.
„Vă rog să conlucrați în așa fel încât că găsim și făptuitorii. N-am prins pe niciunul. Avem un singur prins, un bătrân, suntem de toată minunea. Eu cred că noi suntem de toată minunea, la momentul acesta este rușinos. Garda de Mediu, sunteți instituțiile statului. Rugămintea mea, aplicați sancțiuni și popularizați-le. Nu se poate o creștere de 600%”, a spus prefectul Dănuț Hălălai.
Un elicopter al Inspectoratului General de Aviație și peste 40 de pompieri și jandarmi au intervenit, în weekend, mai bine de 24 de ore pentru stingerea unui incendiu puternic într-o zonă greu accesibilă, din Lunca Arieșului, unde focul cuprinsese 15 hectare de vegetație uscată și litieră.