Pompierii suceveni caută persoanele care provoacă incendii în scări de bloc
Pompierii suceveni au cerut, luni, locuitorilor municipiului Suceava să anunțe prin 112 dacă observă persoane suspecte că ar provoca incendii în scări de bloc după ce în ultima lună s-au înregistrat patru incendii provocate în blocuri din două cartiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, pompierii militari din Detașamentul Suceava au intervenit în noaptea de duminică spre luni, pe strada Zamcei din Suceava, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe casa scării unui bloc.
Pompierii au găsit pe casa scării blocului o grămadă de ace de brad și resturi de hârtie, care ardeau înăbușit degajând mult fum, incendiul fiind declanșat intenționat.
Pompierii au stins incendiul, după care au evacuat fumul dens care risca să pătrundă în apartamentele locatarilor.
ISU Suceava a făcut un apel sucevenilor pentru ca aceștia să apeleze de urgență numărul 112, în cazul în care observă persoane suspecte că ar provoca incendii.
Sursa citată precizează că incendiul din noaptea de duminică spre luni a fost al patrulea caz de incendiu provocat intenționat în interiorul blocurilor în ultima lună, trei dintre ele fiind înregistrate în cartierul Zamca și unul în cartierul Burdujeni.