Ponta a spus în CExN că prima măsură a Guvernului va fi anularea Hotărârea de guvern privind UMF Tg. Mureș – surse
Premierul desemnat Victor Ponta le-a spus, miercuri, membrilor Consiliul Executiv Național (CExN) al PSD, că prima decizie a Guvernului său după învestire va fi să anuleze HG privind Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.
Conform surselor citate, Ponta le-a spus președinților de organizații județene ale partidului, reuniți în CExN, că prima decizie a Guvernului său după învestire va fi să anuleze HG privind Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu Mureș.
La ora transmiterii acestei știri, ședința Consiliul Executiv Național (CExN) al PSD este în desfășurare, la Palatul Parlamentului.
Hotărârea de guvern privind înființarea liniilor maghiare de studii la UMF din Târgu Mureș a fost aprobată la sfârșitul lunii martie de Cabinetul UngureanuActul normativ stabilește că la universitate va fi înființată o nouă Facultate, cu programe în limbile română, maghiară și engleză.
Respectiva HG a fost una dintre temele moțiunii de cenzură a USL în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu.