Ponta anunță că taxa de cogenerare va fi scoasă din factura la energie
Taxa de cogenerare va fi scoasă din factura la energie, a anunțat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat deja în acest sens cu ministrul de resort.
„Astăzi am vorbit cu ministrul și se scoate taxa de cogenerare”, a spus Ponta la postul B1 TV.
La finele lunii martie, reprezentanții ANRE au anunțat că au discutat cu premierul Victor Ponta și ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, despre diverse posibilități de diminuare, în acest an, a efectelor în facturi a schemei de sprijin a energiilor regenerabile, dar au arătat că aceasta este „o sarcină foarte grea”.
Taxa de congenerare, inclusă în factura de energie electrică, este percepută în baza unei directive europene, cu scopul de a sprijini investițiile în tehnologiile mult mai eficiente de producere a energiei.