Ponta: Băsescu nu va primi vilă dacă va fi demis
Președintele suspendat Traian Băsescu nu va beneficia de un imobil precum Vila Dante, deoarece legea prevede că șefii de stat au dreptul la o astfel de locuință doar dacă nu sunt demiși, a declarat premierul Victor Ponta.
DA sau NU la referendum? Votează AICI în REFERENDUMUL VIRTUAL Gândul și câștigi un iPad2!
„Dacă este demis, nu va mai beneficia de vilă. Dacă își va termina mandatul în mod legal, va beneficia de această locuință, dar dacă va fi demis, nu va mai beneficia”, a spus Ponta la RTV.
Miercuri, premierul Victor Ponta a luat mai mulți jurnaliști acreditați la Palatul Victoria și a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparații din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuință a lui Traian Băsescu la finele mandatului.
„În 2010-2011, când se tăiau salarii și pensii, când am făcut cu toții eforturi foarte mari de a rămâne la o viață cât de cât decentă, această locuință care aparține RA-APPS din și la solicitarea președintelui Băsescu a fost pregătită, investindu-se peste un milion de euro în repararea sa, pentru, probabil, a fi ocupată de președinte imediat după își termină mandatul. Peste un milion de euro pentru confortul viitor al președintelui Băsescu. Cred că faimosul slogan „Să trăiți bine!” se aplică doar aici și cred că în acești doi ani de criză nu știu câți români au putut să-și facă o casă nouă, dar știu sigur că niciun român nu și-a făcut o casă nouă din bani publici, asta e absolut sigur; cu excepția președintelui Băsescu. Sper ca președintele Băsescu să-și ceară scuze public celor care în 2010 și în 2011, când domnia sa cheltuia un milion de euro pentru a-și amenaja casa, au suferit în această perioadă”, a spus Ponta.
Ulterior, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, a arătat într-un comunicat de presă că informațiile „vehiculate și girate personal” de prim-ministrul Victor Ponta cu privire la renovarea Vilei Dante „reprezintă o diversiune” și că Traian Băsescu nu a solicitat niciodată efectuarea vreunei astfel de lucrări.
Președintele suspendat Traian Băsescu a declarat la rândul său că, dacă „premierul mincinos Victor Ponta” prezintă dovada că a solicitat renovarea Vilei Dante pentru sine, el le va solicita cetățenilor să îl destituie duminică la referendum.