Ponta cere autorităților abilitate să pedepsească persoanele care l-au atacat pe șeful CNCD
Premierul Victor Ponta solicită autorităților abilitate să întreprindă măsurile necesare pentru investigarea incidentului în care a fost implicat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) și pedepsirea celor ce au încălcat legea, informează Guvernul.
EXCLUSIV GÂNDUL. Răspunsul primit de la UEFA despre ancheta împotriva patronului Stelei
Într-un comunicat transmis duminică se arată că primul-ministru condamnă public orice act de intimidare și violență la adresa președintelui CNCD, Csaba Asztalos, precum și la adresa oricărui demnitar și funcționar al statului român, arătându-se că orice act de intimidare, violență, rasism sau discriminare este condamnabil și inacceptabil. Sursa citată amintește totodată că, în calitate de stat membru al Uniunii Europene și de semnatară a Declarației Universale a Drepturilor Omului, România nu tolerează declarații și manifestări ce aduc atingere nu doar drepturilor cetățenești, ci și demnității și valorilor umane.
„Premierul României își exprimă regretul pentru incidentul în care a fost implicat domnul Csaba Asztalos și solicită autorităților abilitate să întreprindă măsurile necesare pentru investigarea acestui caz și pedepsirea celor ce au încălcat legea. Premierul Victor Ponta consideră că este inacceptabilă, chiar și la stadiul de ipoteză, situația ca un demnitar al statului român să fie atacat pentru modul în care își exercită mandatul și pentru hotărârile pe care le ia în funcția deținută. În egală măsură, premierul României solicită instituțiilor statului să acționeze cu promptitudine de fiecare dată când, în spațiul public, se transmit mesaje sau au loc acțiuni cu caracter rasist sau xenofob. Orice cetățean trebuie să fie protejat în egală măsură de agresiuni și acte de violență, indiferent de resorturile care le stau în spate”, se arată în comunicat.
Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a precizat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a depus la Poliția Capitalei, vineri la prânz, o plângere referitoare la incidentul produs miercuri în Capitală și semnalat într-o scrisoare trimisă premierului de către un grup de ONG-uri.
„Inițial, nu am vrut să depun plângere, însă, la insistențele prietenilor, am făcut acest demers”, a mai spus Asztalos.
Președinte CNCD: Dacă va continua la fel, Steaua se va frige foarte urât
Anterior, reprezentanții Poliției Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că președintele Consiliului Național de Combatere a Discriminării CNCD), Csaba Asztalos, nu a depus, până vineri, la ora 16.00, vreo plângere legată de faptul că ar fi fost atacat pe stradă de patru persoane.
Un grup de ONG-uri i-a semnalat, sâmbătă, premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisă, că președintele CNCD, Csaba Asztalos, a fost „atacat stradal”, miercuri, în centrul Capitalei, de patru persoane, semnatarii cerând garantarea integrității fizice a acestuia și începerea unei anchete.
În afara precizării legate de plângere, Asztalos a spus că nu dorește să facă nicio declarație referitoare la incidentul menționat în scrisoarea ONG-urilor.
Semantarii scrisorii trimise lui Ponta sunt Centrul Euroregional pentru Initiative Publice – ECPI, Institutul pentru Politici Publice – IPP, Fundația ACCEPT, Media Monitoring Agency/Agenția de Monitorizare a Presei, Roma Education Fund, Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului – MCA, Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE.
Organizațiile semnatare, care precizează că sunt membre ale Coaliției Antidiscriminare din România, își exprimă, în scrisoare remisă MEDIAFAX, „profunda îngrijorare cu privire la atacurile mediatice îndreptate împotriva instituției Consiliului Național de Combatere a Discriminării (CNCD) respectiv a celor psihologice și fizice dar și mediatice” la adresa președintelui acestei instituții, Csaba Asztalos.
„Miercuri, 10 octombrie a.c., președintele CNCD a fost atacat stradal, în centrul Capitalei, de un grup format din patru persoane. Acest atac a avut loc la doar câteva zile după exprimarea unor poziții publice ale instituției pe care o reprezintă domnul Csaba Asztalos privitor la derapajele rasiste înregistrate la nivelul clubului de fotbal Steaua. Considerăm acest atac drept inacceptabil și cu serioase efecte negative asupra instituțiilor ce protejează drepturile omului în România, având în vedere că, cel mai probabil, motivația care a stat la bază comiterii acestuia se află în directă legătură cu mandatul, rolul și hotărârile luate de Colegiul Director al CNCD”, relatează semnatarii.
Potrivit acestora, istoria atacurilor mediatice asupra instituției mandatate să prevină și să combată discriminarea în România este îndelungată.
„Reprezentanți ai Colegiului Director al CNCD au fost constant interpelați și intimidați în timp ce aceștia gestionau cazurile unor politicieni, miniștri în exercițiu inclusiv Președinte de Stat, reprezentanți ai cluburilor de fotbal din România ce erau acuzați de discriminare. Acest tip de intervenții inacceptabile asupra unei instituții publice autonome au condus, gradual, la crearea de mentalități și atitudini ostile atât împotrivă legislației, cât și a celor mandatați să pună legea antidiscriminare în aplicare și au făcut posibil atacul fizic asupra Președintelui CNCD, în plin spațiu public”, se arată în scrisoare.
Semnatarii precizează că în prealabil, clubul Steaua fusese sancționat pentru acte de discriminare, pe baza legislației existențe, CNCD anunțând public anchetarea, în parteneriat cu UEFA, a incidentelor repetate de tip rasist.
„În 9 octombrie, finanțatorul Clubului Steaua, domnul George Becali, l-a desemnat și incriminat public pe domnul Asztalos, pe mai multe canale media, că fiind «nebunul acela de la Consiliul Național de la Combaterea Discriminarii care instrumentează cazuri de discriminare și rasism pentru a prejudicia clubul Steaua». În aceași perioadă, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, l-a acuzat public pe reprezentantul CNCD de învrăjbirea românilor împotriva maghiarilor, cerând sancționarea acestuia. Solicităm Guvernului României să contribuie la punerea în aplicare a Declaration on Human Rights Defenders adoptată la 9 decembrie 1998 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite astfel permițând protecția împotrivă violenței, amenințărilor, retalierilor și intimidărilor pe criteriul urii rasiale, etnice ori pe orice alt criteriu similar în cazul exercițiului legitim al unui demnitar de stat specializat”, se arată în scrisoare.
Semnatarii cer „condamnarea publică neîntârziată a actului de intimidare și violentă comis asupra reprezentantului Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, demnitar cu rang de Ministru Secretar de Stat”, „luarea de măsuri de garantare a integrității fizice a Președintelui CNCD și, în caz de nevoie, a celorlalți membri ai Colegiului Director, pentru a-și putea desfășura mandatul profesional fără ingerințe, presiuni, hartuire sau vătămare”, „demarerea unei investigații, prin intermediului autorității competențe de resort, care să permită identificarea și aducerea în față justiției a agresorilor și grupului din care aceștia fac parte”, „pregătirea autorităților însărcinate cu asigurarea ordinii publice și siguranței cetățeanului pentru înțelegerea și aplicarea adecvată a legislației privind infracțiunile motivate de ură din România”.
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a afirmat, miercuri, într-o emisiune televizată, că președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării ar trebui să fie un țigan, pentru că actualul conducător al CNCD, Asztalos Csaba Ferenc, este împotriva românilor.
Becali s-a declarat de acord cu propunerea șefului LPF, Dumitru Dragomir, de a-l schimba pe Asztalos Csaba Ferenc de la președinția CNCD. „Sunt de acord (n.r. cu schimbarea lui Asztalos). Ăsta trebuie dat afară și trebuie pus în locul lui un țigan, care nu este împotriva românilor. El e ungur și toată echipa lui de unguri e la discriminare. Să pună un țigan și cu o echipă de țigani. Eu vreau țigan în locul lui. Bate câmpii și nici nu știe definiția la xenofobie, homofobie și rasism. Orice definiție la aceste lucruri începe cu «ură împotriva». M-a amendat odată că de ce am spus că este ungur. Ce trebuia să spun că este animal? Dacă spuneam că e român, e jignire? E diferență între ură și a-ți spune o părere. Dacă spun că ne-au furat cu arbitrii pentru că sunt unguri, nu e ură. Eu nu am ură față de niciun om chiar dacă este negru, ungur, homosexual, eu îl iubesc la fel. Dacă e negru, îi spun că e negru și îl iubesc ca pe un alb. Poate să spună Asztalos ce vrea el, că nu o să-mi fie frică să vorbesc. El ne face nouă probleme. Nu există discriminare în România”, a declarat Becali la GspTV.
Patronul stelist a reafirmat faptul că va plăti nicio amendă pe care o va primi de la CNCD, menționând că este sigur că nu va păți nimic. „El iese ca să aibă expunere, dar are și un fel de dușmănie împotriva mea, pentru că am spus că ne batem cu ungurii, ne dă amenzi cu dușmănie. Toate amenzile lui Asztalos le arunc direct în wc, nu la gunoi, ci direct în wc. Nici nu le plătesc și nu se întâmplă nimic. Asztalos e un nimic și arunc toate amenzile la wc. Este un nimic dacă dă amenzi de nebun”, a precizat el.
Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marți, că va propune Guvernului să-l schimbe imediat pe Asztalos Csaba Ferenc din funcția de președinte al Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pentru că vede manifestări discriminatorii în fotbalul românesc, deși, în opinia șefului LPF, acestea nu există.